Mergi la conţinutul principal

Hoţul din spital. A strâns 6.000 lei după ce a dat iama în poşetele asistentelor

Decis să facă rost de bani cu orice preţ, un brăilean de 45 de ani a dat o raită pe la Spitalul 3 - Sf. Spiridon, din cartier Hipodrom şi a luat la rând genţile personalului medical. A dat o lovitură de aproape 6.000 lei, dar nu a durat prea mult şi poliţiştii l-au prins.
În ziua de 10 martie, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale a fost identificat Georgel C. (45 de ani), din municipiu, bănuit de comiterea unui furt, în ziua de 26 februarie. Poliţiştii au stabilit că la acea dată, la ora 10.00, ar fi sustras din vestiarul unei unităţi medicale mai multe bunuri şi bani aparţinând personalului unităţii. Poliţiştii au reuşit să recupereze 75% din prejudiciul în valoare totală de 5.700 lei. Ancheta este în desfăşurare în acest caz, urmând să se stabilească dacă bărbatul a mai comis şi alte furturi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro