Mergi la conţinutul principal

Hoţi de varză depistaţi de poliţişti

Acesta a precizat că în seara zilei de 24 noiembrie, localnicii Radu A., de 35 de ani şi Marian T., de 29 de ani, i-au sustras 60 kg de varză şi 44 kg de ridichi negre şi i-au distrus un număr de 287 plante (varză), prin ruperea lor cu atelajul hipo. Prejudiciul a fost estimat la valoarea de 1.047 de lei. Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi distrugere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro