Mergi la conţinutul principal

Hoţi de tineri

Doi brăileni, un tânăr de 21 de ani şi o minoră de 16 ani, au ajuns, vineri, în faţa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, după ce au fost identificaţi de poliţişti ca fiind autorii unui furt calificat. Băiatul va sta în spatele gratiilor 30 de zile, iar fata se află sub control judiciar timp de 60 de zile.
Alexandru L. şi minora S.M. ar fi furat mai multe bunuri dintr-o maşină parcată pe strada Radu S. Campiniu, pe 25 iulie anul curent. Aceştia nu s-au temut de faptul că autoturismul se afla chiar în apropierea sediului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), şi au spart geamul uneia dintre portierele din faţă. Din interior au furat o poşetă care conţinea acte, bijuterii, un telefon mobil, bani şi alte bunuri de valoare.
Proprietara maşinii, Liliana S., de 51 de ani, din Bucureşti, se afla în trecere prin Brăila. Se pare că oprirea în municipiul nostru a costat-o scump, aproape 40.000 de lei. Judiciariştii au efectuat percheziţii la domiciliile celor doi brăileni, unde au găsit şi ridicat o parte din lucrurile furate şi banii victimei. Cercetările continuă pentru recuperarea întregului prejudiciu şi pentru a se stabili dacă tinerii în cauză au mai comis fapte de acest gen.
Procurorii au dispus faţă de minora S.M. măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, fiind acuzată de comiterea infracţiunii de furt calificat, iar băiatul va sta în arest preventiv 30 de zile, acuzat de complicitate la furt calificat. Alexandru L. a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro