Mergi la conţinutul principal

Hoţi de lemne prinşi în fapt !

un bărbat din comuna Zăvoaia s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la furat de lemne

 

Un bărbat din comuna Zăvoaia a fost prins la furat, de oamenii legii, în fondul forestier naţional. Se întâmpla în noaptea de 23 noiembrie, la 23:25, când poliţiştii din cadrul Secţiei 5 - Poliţie Rurală Viziru l-au depistat, pe DJ 211, între localităţile Zăvoaia şi Lişcoteanca, pe un brăilean în vârstă de 45 de ani, din comuna Zăvoaia, în timp ce tăia cu ajutorul unei drujbe şi sustrăgea material lemnos, de esenţă plop.   Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales şi cu dosar penal şi fără lemne, continuându-se cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere şi sustragere, fără drept, de material lemnos din fondul forestier naţional.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro