Mergi la conţinutul principal

Hoţ profesionist, trimis în spatele gratiilor

Un individ de 37 de ani şi-a făcut un obicei din a comite furturi din locuinţe sau societăţi comerciale, iar arestul a devenit a doua lui casă. Zilele trecute, poliţiştii au descins în locuinţa lui Romeo Hoisan, suspectat că a furat bani şi bunuri de la o societate din cartier Obor. Pe numele bărbatului, client vechi de-al oamenilor legii, a fost emis mandat de arestare. "Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Hoisan Romeo-Robert pe o durată de 30 zile, începând cu data 16.06.2015 - orele 12.45 şi până la data de 15.07.2015 - orele 12.45. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore", este soluţia pronunţată de Judecătoria Brăila, în data de 16 iunie, după cum se arată pe site-ul instanţei.
Luni, 15 iunie 2015, în urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal înregistrat cu autori necunoscuţi, în baza mandatului de percheziţie domiciliară, poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale au descins la locuinţa brăileanului de 37 de ani. "Poliţiştii au stabilit că acesta, în noaptea de 11 spre 12 iunie, prin folosirea de chei potrivite, ar fi pătruns în incinta unei societăţi comerciale, situată pe strada Obor, la parterul unul bloc, şi ar fi sustras bani, băuturi alcoolice, ţigări şi cafea", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Acesta a fost reţinut pe ordonanţă şi apoi prezentat la Judecătoria Brăila, cu propunere de arestare preventivă. După ce măsura a fost admisă, suspectul de furt a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul IPJ Brăila.
Nu este pentru prima dată când Hoisan este "cazat" la arest. Chiar în ianuarie 2015, bărbatul a mai fost arestat preventiv după ce anchetatorii au stabilit că a dat iama în locuinţa unui brăilean din cartierul Viziru III şi a furat bunuri în valoare de 20.000 lei. Ieşit din arest, individul şi-a continuat activitatea infracţională şi s-a întors de unde a plecat. Potrivit anchetatorilor, furtul fusese comis în cursul lunii iunie 2014, când, în două nopţi succesive, numitul Hoisan Romeo-Robert a pătruns în apartamentul persoanei vătămate, dintr-un bloc de locuinţe situat pe strada Călugăreni, de unde a sustras produse electronice, obiecte de colecţie, produse cosmetice. Bunurile sustrase au fost duse în mai multe rânduri de inculpat până la autoturismul folosit la transportul acestora de la locul comiterii infracţiunii. Şi în anii trecuţi, individul a avut aceleaşi preocupări el fiind condamnat şi la pedepse cu închisoarea. Asta nu l-a făcut însă să se liniştească.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro