Mergi la conţinutul principal

Hoţ aruncat după gratii

Aurel G. a fost reţinut pe ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi a fost prezentat de către procurori instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 11 spre 12 august, în jurul orelor 04.30-05.00, bărbatul a pătruns în incinta unei societăţi din municipiu, prin ruperea unui perete din tablă şi a sustras ţigări în valoare totală de 4.807 de lei. Procurorii din cadrul Parchetului de de lângă Judecătoria Brăila au propus arestarea individului considerând că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, mai ales că inculpatul este recidivist şi a avut de-a face cu legea încă din perioada în care era minor. În prezent, Aurel G. se află încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro