Doi bătrâni, frate și soră, și-au trăit toată viața în doar câteva camere. Au fost cândva ale lor, le-au pierdut, dar au fost lăsați acolo de noii proprietari. Acum, nepotul acelor proprietari vrea să repare casa și să o transforme în fabrică, să o readucă în circuitul vieții moderne, exact ceea ce făcuse și bunicul său, o perioadă. Pentru asta este nevoie să-i mute pe cei doi brătâni. Nu-i dă afară, le oferă o cameră într-o altă casă. Reacțiile celor doi bătrâni sunt normale: refuză nu să se mute, refuză să asculte. De câte ori nu ați auzit la cei bătrâni replica: "Din casa asta nu se mișcă un pai până nu mor eu?". Ca urmare, și cei doi bătrâni se ascund în lumea lor, în care tânărului îi este imposibil să intre, pentru că Herr Paul din copilăria sa este ceva intangibil, care îi provoca teamă. Acest lucru îl reușește însă logodnica sa Lilo, împreună cu fetele lui Pisulsky, două copile bolnave psihic. Faptul că logodnica reușește să comunice cu bătrânul nu-i aduce lui Helm decât sentimentul că o pierde și pe ea și de aici drama sa, tensiunea creată aducându-l în starea de a-l omorî pe bătrân. Herr Paul se încăpățânează și nu vrea să moară, nu vrea să plece din acele camere, iar finalul rămâne în coadă de pește, așa cum se întâmplă în mai toate piesele moderne. Fiecare spectator poate să aibă propria variantă de final. Aceasta este povestea simplă, pe care o poți înțelege ușor la o vizionare superficială, însă la nivelul următor de înțelegere totul depinde de lumea fiecărui spectator, de punctul său de vedere, de situarea de partea unuia sau altuia dintre personaje. Din punctul de vedere al tânărului Helm este vorba de vise, de speranțe și de distrugerea lor. Din punctul de vedere al lui Herr Paul și al surorii sale, este vorba de refuzul integrării în moderna lume exterioară și catastrofa distrugerii lumii lor interioare, eveniment echivalent cu moartea. Alți spectatori pot înțelege un mesaj poate și mai important, acela că, la un moment dat, toate lumile se alienează, se izolează, și sunt înlocuite cu alte lumi, care, la rândul lor, urmează același ciclu, doar personajele fiind puțin schimbate, că de fapt, fiecare epocă are Herr Paul-ul ei.
Majoritatea alegerilor făcute de cele două regizoare în privința actorilor au fost reușite. Cornel Cimpoae, care îl interpretează pe Herr Paul, și Elena Andron, care o joacă pe bătrâna Luise, fac roluri excelente, fără discrepanțe, fără alunecări în clișee, deși la Cornel Cimpoae regăsim ceva din bătrânul evreu din "eMeS", însă acest fapt nu coboară ștacheta. Un rol bun reușește și Ramona Gângă, logodnica, alături de cele două fete alui Pisulsky, interpretate de elevele de liceu Camelia Dilbea și Corina Taras, ca și Valentin Terente. El întruchipează până la detaliu noul îmbogățit al unei societăți, reușind să ridiculizeze trăsăturile esențiale ale acestuia. Rolul tânărului Helm a fost interpretat de Cosmin Panaite, iar ilustrația muzicală a fost semnată de Alexandra Penciuc și Mariana Cămărășan.
