Mergi la conţinutul principal

Helmut Kohl, împotriva acceptării migranţilor musulmani

Citat de jurnalul Tagesspiegel în ediţia sa de duminică, acest text care deschide ediţia în limba maghiară a celei mari recente cărţi pe care a semnat-o, „Aus Sorge um Europa" (Din grijă pentru Europa), subliniază că soluţia la criza migratorie „nu se află în Europa", ci „în regiunile în cauză".
„Europa nu poate deveni o nouă casă pentru milioanele de indivizi din întreaga lume care au probleme urgente", a afirmat fostul cancelar federal care urmează să îl primească marţi la reşedinţa sa pe premierul ungar, Viktor Orban, adversar înverşunat al politicii migratorii promovate de Angela Merkel.
Fără să o numească, Helmut Kohl critică, potrivit jurnalului, decizia luată în toamnă de şefa cabinetului de la Berlin de a primi refugiaţi în Germania. „Deciziile solitare, oricât de fondate le pot considera cei care le iau, şi politicile naţionale ale cavalerului singuratic trebuie să aparţină trecutului", a mai declarat fostul cancelar, considerat părintele reunificării Germaniei.
În opinia acestuia, numeroşi migranţi „vin din medii culturale diferite". „Mulţi au o credinţă care este diferită de credinţele iudeo-creştine care fac parte din fundamentele ordinii noastre sociale şi a scării noastre de valori", a adăugat el.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro