Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

HC Dunarea ramine in zona cupelor europene

Formatia braileana a mai trecut cu bine un ostacol dificil in acest final de tur, iar rezultatul putea fi excelent la Zalau, daca elevele Alexandrinei Soare se asezau cum trebuie in zid, la aruncarea Adrianei Holhos.
Lasind insa la o parte acest aspect, trebuie mentionat faptul ca HC Dunarea a redevenit o formatie de temut pentru orice adversara, bineinteles ca in aceste calcule nu figureaza galacticele de la Oltchim si nici brasovencele.
Odata cu revenirea Alexandrinei Soare s-a reinstaurat disciplina la echipa si au aparut rezultatele. Cel putin teoretic, finalul primei parti a sezonului competitional 2008-2009 parea unul infernal pentru HC Dunarea, echipa care dupa mai multe experimente ajunsese sa se sperie si de "lanterna" campionatului, insa dupa victoria chinuita cu CSM Ploiesti de la Braila au venit rezultatele, victorii la Buzau si acasa cu "U" Jolidon, un egal pe terenul lui Tadici care le mentine pe brailence pe un loc de cupa europeana.
De fapt, remiza de la Zalau este egala cu o victorie tinind cont de presiunea pe care o exercita de obicei asupra arbitrilor Gheorghe Tadici, indiferent de locul unde evolueaza HC Zalau. Fostul selectioner al nationalei feminine nu mai are insa succes la arbitri, acestia nu se mai lasa dirijati si arbitreaza dupa regulament si atunci Tadici nu-i mai poate ameninta decit cu memorii la federatia de specialitate.
La fel ca in orice meci, Tadici si-a iesit repede din pepeni la partida cu Dunarea si a comentat aproape toate deciziile arbitrilor, a amenintat cu depunerea unor memorii insa pina la urma a recunoscut ca echipa oaspete a avut un plus la capitolul experienta.
"Ne asumam greselile pentru acest rezultat, dar cu toate ca nu se va rezolva mare lucru, voi face un raport catre federatie. Trebuie tinut cont insa si de lotul echipei din Braila, care are in compenenta jucatoare robuste, dar si pe golgetera campionatului, Ada Moldovan", a comentat Tadici dupa meci.
La rindul ei, Alexandrina Soare a considerat rezultatul echitabil, motiv pentru care si-a felicitat elevele si a mentionat ca apararea a facut diferenta si in aceasta partida.
Remiza obtinuta, coroborata cu rezultatele din aceasta etapa, mentin HC Dunarea pe locul al cincilea in clasament, o pozitie de cupa europeana.
Jucatoarele care au facut deplasarea la Zalau au revenit la Braila luni, pe la 4.00 dimineata si fireste ca au avut liber toata ziua.
De astazi insa, lotul se va reuni la sala Polivalenta pentru a incepe pregatirile in vederea urmatoarei partide, cea de duminica, in care adversara a brailencelor va fi echipa de pe ultimul loc, KZN Slatina.
Va fi un joc ceva mai lejer dupa care va urma cel de la Bucuresti, din ultima runda a turului, in compania actualei formatii de pe locul al treilea, Rapid CFR.

CSM Cetate Devatrans a realizat surpriza rundei la Buzau

In afara de egalul de la Zalau, la capitolul surprize se pot inscrie atit rezultatul de la Cluj, unde s-a inregistrat tot o remiza cu multe goluri marcate de amble parti, 28-28, intre "U" Jolidon si Tomis Constanta dupa ce la pauza gazdele au condus cu un gol, dar si victoria in deplasare realizata de CSM Cetate Devatrans la HCM Buzau, o echipa care a inceput foarte bine actualul sezon.
Conform asteptarilor, Rulmentul a cistigat la pas disputa de la Ploiesti la capatul unui joc in care principalele marcatoare ale brasovencelor au fost Alexandra Barbosa, Ionela Gilca si Carmen Amariei, cu 10, 8 si respectiv 7 goluri inscrise, cu patru mai putin decit au marcat gazdele pe parcursul celor 60 de minute. Dintre handbalistele care au evoluat la Braila, doar Oana Chitacu si Moroianu si-au trecut numele pe lista marcatoarelor, insa prima nu a gasit decit in trei rinduri drumul spre gol, iar cea de-a doua doar o singura data.
Cu toate ca au avut destule emotii inaintea partidei cu HC Roman, galatencele au cistigat fara probleme disputa cu fostul antrenor, Cornel Badulescu. Principala marcatoare a Otelului in acest meci a fost Catalina Cioaric, autoare a 12 goluri.
Si Rapidul s-a impus la o diferenta de trei goluri in fata echipei HCM Stiinta Baia Mare si ramine pe locul al treilea in clasament.

Rezultatele inregistrate in etapa a 11-a:
CSM Ploiesti - Rulmentul Urban Brasov 29-40 (14-21)
HCM Hidroconcas Buzau - CSM Cetate Devatrans 24-30 (12-11)
"U" Jolidon Cluj - Tomis Constanta 28-28 (11-10)
HC Zalau - HC Dunarea Braila 22-22 (13-10)
Rapid CFR Bucuresti - HCM Stiinta Baia Mare 33-30 (12-12)
HC Otelul Galati - HCM Roman 36-27 (15-13)
KZN Slatina - Oltchim Rm. Vilcea se disputa pe data d 14 ianuarie

Clasament:
1 Oltchim Rm. Valcea 10 10 0 0 328-220 20
2 Rulmentul Brasov 11 9 1 1 396-285 19
3 Rapid CFR Bucuresti 11 7 2 2 355-352 16
4 HC Otelul Galati 11 6 0 5 321-303 12
5 HC Dunarea Braila 11 5 2 4 298-297 12
6 HCM Buzau 11 6 0 5 284-310 12
7 Tomis Constanta 11 5 1 5 293-305 11
8 HC Zalau 11 4 2 5 269-272 10
9 HCM Stiinta Baia Mare 11 4 1 6 311-298 9
10 CSM Cetate Devatrans 11 4 1 6 306-329 9
11 HCM Roman 11 4 1 6 279-311 9
12 "U" Jolidon Cluj 11 3 1 7 308-326 7
13 CSM Ploiesti 11 1 1 9 309-354 3
14 KZN Slatina 10 1 1 8 275-367 3

Clasamentul golgeterelor
Trofeul "Simona Arghir Sandu"
1 Ada Moldovan HC Dunarea Braila 110
2 Andreea Cruceanu Rapid CFR Bucuresti 106
3 Florentina Cartas CSM Cetate Deva 97
4 Anca Lipan HCM Hidroconcas Buzau 84
5 Camelia Balint HCM Stiinta Baia Mare 71
6-7 Ionela Gilca Rulmentul Urban Brasov 68
6-7 Mihaela Senocico "U" Jolidon Cluj 68
8-9 Iulia Demeterca HCM Roman 67
8-9 Catalina Cioaric HC Otelul Galati 67
10 Alexandrina Barbosa Rulmentul Urban Brasov 66
11-13 Adriana Holhos HC Zalau 65
11-13 Amelia Busuioceanu HCM Hidroconcas Buzau 65
11-13 Daniela Strat Rapid CFR Bucuresti 65




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii