Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea va întâlni în sala Polivalentă pe HCM Hidroconcas Buzău în prima etapă a sezonului 2009-2010

În această săptămână Federaţia Română de Handbal a stabilit ţintarul meciurilor din turul sezonului competiţional 2009-2010, unul în care gruparea brăileană va disputa şapte meciuri pe teren propriu.
În prima rundă a sezonului de toamnă, programată pe data de 5 septembrie, HC Dunărea va evolua în sala Polivalentă în compania buzoiencelor de la HCM Hidroconcas, iar o săptămână mai târziu se vor deplasa sub Tâmpa pentru derby-ul cu Rulmentul.
În prima jumătate a campionatului următor echipa pregătită de Alexandrina Soare şi Cristian Preda va juca pe data de 24 octombrie la "U" Jolidon Cluj, iar în runda următoare, a şasea, va primi pe teren propriu vizita campioanei, Oltchim Rm. Vâlcea. Brăilencele vor mai avea două deplasări dificile la Zalău, Baia Mare şi Roman.
Turul se încheie pe data de 30 ianuarie 2010, când este programată runda a 13-a, una în care HC Dunărea se va deplasa la HCM Roman.

Programul meciurilor pe care HC Dunărea le va susţine în turul campionatului 2009-2010:
Etapa I: 5 septembrie
HC Dunărea Brăila - HCM Hidroconcas Buzău
Etapa a II-a: 12 septembrie
Rulmentul Urban Braşov - HC Dunarea Brăila
Etapa a III-a: 16 septembrie
HC Dunărea Brăila - CSM Cetate Devatrans
Etapa a IV-a: 3 octombrie
HC Dunărea Brăila - Ştiinţa Bacău
Etapa a V-a: 24 octombrie
"U" Jolidon Cluj - HC Dunărea Brăila
Etapa a VI-a: 31 octombrie
HC Dunărea Brăila - Oltchim Rm. Vâlcea
Etapa a VII-a 07 noiembrie
HC Zalău - HC Dunărea Brăila
Etapa a VIII-a 11 noiembrie
HC Dunărea Brăila - Rapid CFR Bucureşti
Etapa a IX-a: 09 ianuarie 2010
HCM Ştiinţa Baia Mare - HC Dunărea Brăila
Etapa a X-a: 16 ianuarie
HC Dunărea Brăila - Universitatea Reşiţa
Etapa a XI-a: 23 ianuarie
HC Oţelul Galaţi - HC Dunărea Brăila
Etapa a XII-a: 27 ianuarie
HC Dunărea Brăila - Tomis Constanţa
Etapa a XIII-a: 30 ianuarie
HCM Roman - HC Dunărea Brăila

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro