Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea a pornit cu stângul în 2017

* formația brăileană a fost învinsă la scor, 25-19, de HCM Râmnicu Vâlcea

 

În primul meci oficial din acest an HC Dunărea a evoluat în aceeași notă slabă în care a încheiat 2016 și a pierdut la scor, 25-19, pe terenul echipei de pe locul al nouălea, HCM Râmnicu Vâlcea. Gruparea de la Dunăre a marcat doar 5 goluri în prima repriză, iar în primul sfert al părții secunde s-a apropiat la doar două goluri, 13-15, de adversara sa. A fost singura perioadă bună a echipei antrenate de Costică Buceschi și Cristian Preda. Handbalistele brăilene le-au făcut cadou adversarelor multe mingi, iar Adespii “and company” nu a avut nevoie de prea multe invitații ca să restabilească avantajul de șapte goluri pe care l-au avut la pauză. Mai mult, oltencele s-au desprins chiar și la nouă lungimi de gruparea brăileană.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro