Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea poate rămâne fără jucătoare

HC Dunărea, singura echipă din sportul brăilean care activează la cel mai înalt nivel competiţional, Liga Naţională, se confruntă cu o problemă de lot. Din cauza unor restanţe salariale vechi de trei luni, jucătoarele ameninţă că zilele acestea vor depune memorii la Federaţia Română de Handbal. Handbalistele vor să-şi primească drepturile băneşti care li se cuvin, în caz contrar forul de la Bucureşti le poate declara jucătoare libere de contract şi pot să plece gratis la alte formaţii.
Conducerea clubului confirmă faptul că handbalistele au de primit salariile aferente lunilor martie, aprilie, mai şi spune că se fac eforturi ca situaţia să se detensioneze.
"Sunt într-adevăr trei luni de zile în care jucătoarele nu şi-au primit salariile dar avem asigurări din partea administraţiei locale că vom primi banii necesari pentru a stinge aceste datorii. Cred că vom face plăţi de la mijlocul acestei săptămâni", a declarat Dragoş Chiriţă, directorul executiv al HC Dunărea.
Vă reamintim că HC Dunărea s-a mai confruntat cu o astfel de situaţie în noiembrie 2010. Atunci, din aceleaşi cauze, 11 jucătoare şi antrenoarea Alexandrina Soare şi-au depus memorii la FRH. Într-un final, după mai multe săptămâni de negocieri între conducerea clubului şi handbaliste, runde de întrevederi care au fost mediate de forul de la Bucureşti, situaţia a revenit la normal, handbalistele au fost plătite iar HC Dunărea a continuat să obţină rezultate notabile în campionat şi în cupele europene. Toate handbalistele din lotul actual au de primit câte trei slarii, cu menţiunea că şapte dintre acestea, Gabriela Dobre, Gabriela Voicu, Ada Moldovan, Raluca Irimia, Irina Tomuleanu Marchidanu, Adina Brot, Nicoleta Eşanu, sunt acum la a doua experienţă de acest fel.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro