Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea a pierdut la scor, 30-22, cu SCM Craiova

• evoluţia foarte bună a portarului gazdelor, Ekaterina Dzhukeva şi descalificarea Nicoletei Tudor au generat acest mare decalaj

 

Burcea a câştigat clar, 30-22, după ce la pauză diferenţa a fost de şase goluri, 14-8, duelul cu fostul secund Dumitru Berbece, iar SCM Craiova a arătat că este pregătită pentru turneul de calificare în grupele Ligii Campionilor.

Un rol decisiv în obţinerea victoriei l-au avut portarul Dzhukeva, care şi-a trecut în cont 15 parade şi, în felul acesta, a pus umărul la desprinderea la scor a formaţiei din Bănie, precum şi interul stânga, Cristina Zamfir, care a devenit golgetera meciului cu cele 11 goluri marcate.

La HC Dunărea doar Alina Vătu, cu 9 reuşite, a fost jucătoarea care a reprezentat un real pericol pentru poarta gazdelor.

SCM Craiova s-a desprins la 5-2 în minutul 9, patru dintre cele cinci goluri fiind marcate de Zamfir, iar în minutul 16 oltencele conduceau cu 9-3. După primele 30 de minute, pe tabelă se regăsea acelaşi decalaj de goluri, 14-8.

În repriza a doua HC Dunărea a reuşit să se apropie la patru goluri, 15-11 în minutul 35 şi 17-13, în minutul 40, însă la mijlocul acesteia Nicoleta Tudor a fost descalificată pentru o intrare dură la o adversară şi echipa gazdă s-a desprins la 29-20 în minutul 59. Oltencele au câştigat cu 30-22 şi pleacă încrezătoare la turneul de calificare pentru grupele Ligii Campionilor, programat în Croaţia, la Koprivnica.

 

Pentru HC Dunărea au înscris Vătu 9 goluri, Dache 4, Gheorghe 2, Axinte 2, Preda 1, Munteanu 1, Sfta 1, Shutska 1, Tudor 1 iar pentru SCM Craiova,

Zamfir 11 goluri, Nikolic 5, Seric 3, Gjeorgjievska 3, Trifunovic 3, Ţicu 3, Tătar 2.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro