Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea II a fost învinsă cu 36-32 de AHCM Slobozia

• handbalistele brăilene, majoritatea junioare, au avut o evoluţie foarte bună în faţa liderului Seriei A, a Diviziei A • Ştefania Epureanu, Mirabela Coteţ şi Alexandra Vrabie s-au remarcat în acest ultim joc din campionat 

 

Satelitul echipei HC Dunărea a avut o prestaţie bună, joi, pe teren propriu, în partida cu liderul Seriei A, a Diviziei A, la handbal feminin, AHCM Slobozia. Partida a fost echilibrată până în minutul 45, moment al jocului în care tabela indica ultima egalitate, 27-27. Formaţia vizitatoare, cu un lot format numai din jucătoare senioare, s-a impus cu 36-32, în faţa unei echipe brăilene la care antrenorul Cristian Preda a mizat în mare pe junioare. Iar de departe trei jucătoare foarte tinere, Ştefania Epureanu,  Mirabela Coteţ şi Alexandra Vrabie, au demonstrat în teren că în viitor pot reprezenta soluţii certe pentru formaţia de senioare care evoluează în Liga Florilor. Cu menţiunea că, în teren, la gazde, a contat foarte mult prezenţa Alinei Vătu.

HC Dunărea II a început bune partida şi s-a distanţat la 3-0 după golurile marcate de Krnic, Coteţ şi Vrabie. Formaţia brăileană a condus de asemenea cu 7-5 în minutul 11, după două goluri înscrise de Vătu, după care a urmat o perioadă mai bună a formaţiei vizitatoare care s-a reflectat şi pe tabelă. AHCM Slobozia a condus cu 12-9 în minutul 19, însă cinci minute mai târziu brăilencele au restabilit egalitatea, 14-14. Finalul primei reprize a fost controlat de echipa oaspete, care dealtfel a condus cu 18-16 după primele 30 de minute.

HC Dunărea II a evoluat dezinvolt în primul sfert de oră al părţii secunde, perioadă în care a egalat la 19-19 şi la 20-20 apoi a fost echipa care a condus la un gol, sau două goluri, 27-25, până în minutul 45.

Liderul Seriei A a gestionat foarte bine finalul partidei şi s-a impus cu 36-32, însă trebuie remarcat faptul că HC Dunărea II are în acest moment jucătoare formate la LPS Brăila, care au arătat în teren că au calităţi certe pentru handbal şi că merită investit în ele.

 

Pentru HC Dunărea au marcat Natasha Krnic 7 goluri, Mirabela Coteţ 6, Alina Czeczi 6, Alexandra Vrabie 5, Ştefania Epureanu 3, Cristina Gheorghe 3, Iasmina Ichim 1, Alexandra Oprea 1. Au mai jucat: portarii Ana Coman şi Ana Maria Micu şi jucătoarele de câmp, Natalia Teodor şi Delia Luca.

Pentru AHCM Slobozia au înscris Georgescu 15 goluri, Ivan 4, Jlezi 3, Obedeanu 3, Filip 2, Nicolae 2, Naumanko 2, Toma 2, Vârtic 2, Sava 1.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro