Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea Brăila continuă selecţia pentru grupele mici

• clubul vrea să completeze grupele 2009 şi 2010-2011

 

Şi în acest an, HC Dunărea oranizează cursuri gratuite de iniţiere în handbal. “Grupa deja existentă care se pregăteşte sub îndrumarea profesorului Cristian Preda a reluat antrenamentele, aşa că aşteptăm copiii la Polivalentă. Cei născuţi în anul 2009 sunt aşteptaţi la antrenamente marţi şi joi, de la ora 15:00, iar cei născuţi în  2010-2011 pot veni la şedinţele de pregătire luni şi miercuri, tot de la ora 15:00. Antrenamentele sunt gratuite şi se ţin în Sala Polivalentă Danubius”, se spcifică în comunicatul emis de clubul HC Dunărea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro