Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea a “spart gheaţa” în campionat

• la primul meci cu Aurelian Roşca pe banca tehnică, formaţia brăileană a câştigat cu 24-23 partida cu Măgura Cisnădie • cu 14 reuşite, Alina Vătu a fost golgetera partidei

 

HC Dunărea a trebuit să aştepte nouă etape şi să schimbe antrenorul, în acest tur de campionat, ca să obţină prima victorie. Una foarte importantă pentru că a fost obţinută în faţa echipei de pe locul al treilea din Liga Florilor, Măgura Cisnădie. O formaţie cu două jucătoare care au făcut istorie cu HC Dunărea în campionat şi în cupele europene, Ada Moldovan şi Elena Voicu dar şi pivotul Apetrei. Voicu şi-a făcut datoria în poartă, unde a bifat 14 parade salvatoare pentru echipa din Cisnădie, iar Modovan a fost cea de a doua marcatoare a acestei formaţii.

Noul antrenor al echipei HC Dunărea, Aurelian Roşca, a reuşit să imprime jucătoarelor o mentalitate de învingătoare şi le-a dirijat excelent de pe banca tehnică spre un succes foarte important, primul din acest campionat.

Măgura Cisnădie a început bine partida din Polivalentă şi, în minutul 5, conducea cu 3-0. Abia în minutul următor Alina Vătu a reuşit să înscrie primul gol al gazdelor. Faţă de partidele anterioare, HC Dunărea a avut o altă atitudine în ambele faze, iar în minutul 11 a reuşit să restabilească egalitatea, 3-3.

Formaţia din Cisnădie a evoluat cu siguranţă în următoarele 7 minute, astfel că Ada Moldovan şi colegele ei s-au distanţat din nou la trei lungimi, 8-5.

Jocul a fost echilibrat până la pauză, nu s-au mai înscris prea multe goluri, iar după primele 30 de minute Măgura Cisnădie avea un singur gol avantaj, 11-10.

Repriza a doua s-a desfăşurat tot sub semnul echilibrului, iar scorul din minutul 39, 15-15, este o dovadă în acest sens. Dar formaţia vizitatoare s-a distanţat la trei lungimi, 20-17, zece minute mai târziu. Replica gazdelor a fost promptă şi de această dată, astfel că HC Dunărea a egalat din nou după reuşita Anei Berescu.

Finalul partidei a fost nerecomnadat cardiacilor. Ada Moldovan a adus din nou un avantaj de două goluri pentru formaţia sa însă în minutul 59 Iryna Shutska a egalat la 23-23. Portarul gazdelor, Razum, a reuşit să evite un gol ca şi făcut, iar când mai erau doar 15 secunde de joc, Cristina Gheorghe a marcat pentru 24-23, iar HC Dunărea conducea pentru prima dată în acest meci. Măgura Cisnădie a mai obţinut o aruncare de la 9 metri, Ada Moldovan a trimis mingea prin zid, însă Razum a apărat-o, iar HC Dunărea a obţinut primul succes stagional.

Joi, 15 noiembrie, HC Dunărea va evolua la Universitatea Cluj, apoi campionatul se va întrerupe până pe 10 ianuarie 2019.

 

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Alina Vătu 14 goluri, Cristina Gheorghe 3, Diana Axinte 2, Iryna Shutska 2, Elena Dache 2, Ana Berescu 1. Au mai jucat Cătălina Preda, Natasha Krnic, Diana Minteanu, Nicoleta Tudor şi Nicoleta Safta.

Pentru Măgura Cisnădie au înscris Iasna Boljevic 9 goluri, Ada Moldovan 8, Mariana Costa 3, Oana Apetrei 1, Roxana Gatzel 1, Andrada Tomescu 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro