Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea a încheiat turul cu o înfrângere la scor

Sâmbăta trecută, în ultima etapă a turului Ligii Naţionale feminine de handbal, HC Dunărea a avut o prestaţie bună timp de 40 de minute în partida cu CSM Bucureşti, în Sala Rapid din capitală, însă în final bucureştencele, care prin prisma valorii lotului şi-au propus câştigarea campionatului, s-au impus la nouă goluri diferenţă, 35-26.
CSM-ul s-a desprins la 3-1 în minutul 3, însă în urma golurilor marcate de Moldovan şi apoi de Farcău scorul a redevenit egal, 3-3. Farcău a reuşit să înscrie şi pentru 4-4 însă treptat bucureştencele s-au desprins la 8-6 iar la capătul primului sfert de oră conduceau cu patru goluri, 12-8. După reuşita Alinei Horjea brăilencele s-au apropiat din nou la două lungimi de adversarele lor însă finalul de repriză a aparţinut echipei gazdă, astfel că după primele 30 de minute CSM Bucureşti conducea cu 20-13. La reluare Dobre a parat o aruncare de la 7 metri iar colegele ei au marcat de patru ori la rând şi brăilencele s-au apropiat la trei goluri. Acelaşi decalaj în favoarea gazdelor s-a consemnat şi în minutul 40, 21-18, după care bucureştencele s-au dezlănţuit şi s-au impus într-o manieră categorică în faţa elevelor Alexandrinei Soare.

Principalele realizatoare ale formaţiei brăilene au fost Perianu, Moldovan şi Horjea, cu 9, 7 şi respectiv 5 goluri în timp ce de la bucureştence cele mai prolifice jucătoare au fost Rodrigues cu 8 reuşite, Torstenson şi Nan ambele cu câte 6 reuşite.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro