Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea a încheiat cu succes turneul de la Sf. Gheorghe

• formaţia pregătită de Neven Hrupec a învins-o cu 22-20 pe CSM Slatina • după cinci etape, cu 12 puncte, HC Dunărea ocupă locul al 6-lea • tot atâtea puncte are şi a treia clasată, SCM Rm. Vâlcea

 

HC Dunărea a bifat al treilea succes din patru partide disputate la turneul de la Sf. Gheorghe, 22-20, cu CSM Slatina. Formaţia pregătită de Neven Hrupec a acumulat 12 puncte şi se află pe locul al 6-lea însă acelaşi punctaj îl are şi echipa de pe locul al treilea, SCM Râmnicu Vâlcea, clasamentul fiind stabilit după criteriul golaverajului.

Revenind la partida de marţi cu CSM Slatina, trebuie menţionat că la echipa brăileană s-a văzut în continuare lipsa de omogenitate a lotului şi bineînţeles cea a jocurilor de verificare. Pe ansamblu, HC Dunărea a fost echipa mai bună şi în acest joc. CSM Slatina a condus la două goluri, 6-4, în minutul 15, însă formaţia brăileană a reuşit să egaleze şi să preia conducerea, după un contraatac, 7-6, graţie golului marcat de Alina Czeczi. Perioada bună de joc a formaţiei antrenate de Hrubec s-a concretizat prin alte două goluri, astfel că HC Dunărea conducea cu 9-6 în minutul 24. După o perioadă de 9 minute în care nu a marcat niciun gol, CSM Slatina şi-a revenit şi a restabilit egalitatea, 10-10. Însă HC Dunărea a avut ultimul atac, Czeczi a înscris cu trei secunde înainte de finalul primei reprize şi la pauză gruparea brăileană avea un gol avantaj, 11-10.

Repriza a doua a fost la fel de echilibrată, cu perioade de dominare de fiecare parte. HC Dunărea s-a desprins la cinci lungimi, 16-11, după ce Nenezic a reuşit să marcheze din poartă în poartă în minutul 36. A urmat o perioadă bună a formaţiei pregătite de Victorina Bora, astfel că la jumătatea părţii secunde tabela indica din nou un rezultat de egalitate, 16-16. Formaţia brăileană s-a desprins din nou la trei goluri, 20-17, însă CSM-ul a reuşit din nou să egaleze în minutul 52, 20-20. În ultimele opt minute ale partied, HC Dunărea s-a apărat foarte bine şi nu a mai primit niciun gol, dar în schimb a înscris de două ori prin Czeczi şi Udriştoiu şi s-a impus cu 22-20. O victorie meritată raportat la evoluţia pe ansamblu a echipei brăilene din acest meci.

Pentru HC Dunărea au marcat: Czeczi 7 goluri, Udriştioiu 6,Kanaval 3, Tiron 2, Zamfirescu 2, Nenezic 1, Milic 1. La formaţia brăileană au mai evoluat portarul Şerban şI jucătoarele de câmp Tamires, Dmitrovic, Sazdovska, Safta, Bălăceanu, Preda, Bucur.

Pentru CSM Slatina au înscris: Popescu 8 goluri, Chitacu 3, Tămaş 3, Cârligeanu 2, Ostase 2, Stoicănescu 2.

 

Rezultatele înregistrate în etapa a 5-a:

Activ Prahova Ploieşti - SCM Craiova 17-24

Dacia Mioveni - SCM Râmnicu Vâlcea 22-39

SCM Gloria Buzău - Crişul Chişineu-Criş 41-23

HC Zalău - Măgura Cisnădie 24-39

Rapid Bucureşti - CSM Bucureşti 25-35

CSM Slatina - HC Dunărea Brăila 20-22

Minaur Baia Mare - Gloria Bistriţa-Năsăud 27-23

CSM Galaţi - CSU Cluj-Napoca 28-21

 

Clasamentul după 5 etape se prezintă astfel: 1. CSM Bucureşti 15 puncte, 2. Minaur Baia Mare 13, 3. SCM Râmnicu Vâlcea 12 (golaveraj: 166-126), 4. Măgura Cisnădie 12 (139-108), 5. SCM Gloria Buzău 12 (139- 118), 6. HC Dunărea Brăila 12 (120-100), 7. SCM Craiova 9 (130-114), 8. Gloria Bistriţa-Năsăud 9 (119-115), 9. Dacia Mioveni  6, 10. CSM Slatina 4, 11. CSU Cluj-Napoca 3 (94-112), 12. CSM Galaţi 3 (111-135), 13. Activ Prahova Ploieşti 3 (97-132), 14. HC Zalău 3 (91-127), 15. Rapid Bucureşti 2 (116 129), 16. Crişul Chişineu-Criş 0 (92-151).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro