Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Harta infracţionalităţii nevăzute

Cel puţin la capitolul infracţiunilor "clasice": omoruri, tâlhării, violuri, vătămări corporale, furturi etc. Aaa, dacă proxenetismul, reţelele de trafic de persoane, constituirea în grupuri de crimă organizată, evaziunea fiscală, traficul de influenţă, asocierea în scopul săvârşirii de infracţiuni, taxele de protecţie ori exploatarea persoanelor ar constitui infracţiuni, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Pardon, astea chiar sunt infracţiuni, dar de fapt nu au loc în România.
Nu ştiu de ce, săptămâna trecută, Poliţia germană, prin Interpol, a dat iama în palatele unor rromi din Timişoara, cetăţeni onorabili, de altfel, să-i întrebe de averi, de ocupaţia lor şi de modul în care şi-au dobândit bunurile. Cum nu înţeleg de ce, din când în când, nişte poliţişti de prin Spania, Italia sau Marea Britanie descoperă adevărate reţele internaţionale de criminalitate organizată, care pornesc din România. Nişte răutăcioşi care nu vor să creadă statisticile Justiţiei române. Şi când zic Justiţie mă refer la Poliţie, Parchet şi toate tipurile de instanţe autohtone.
Cetaţeni onorabili prin statistici devin brusc suspectaţi de poliţiile altor state sau când se întâmplă ca un caz să ajungă subiect de dezbatere naţională ori internaţională. Brusc, realizăm că avem grupări interlope, reţele a căror încrengătură ajunge prin Poliţie, Parchet, judecătorii şi politică. Brusc ne minunăm câteva zile la tv şi apoi ne trece. Revenim la statisticile liniştitoare.
Problema României nu este că acest gen de infracţionalitate nu ajunge în statistici. Adevărata problemă este că fenomenul are o atât de mare amploare, încât e parte a funcţionării României de azi.
Nu există oraş fără reţele de crimă organizată, nu există lideri interlopi care să nu aibă protecţie la unul din nivelurile justiţiei, nu există şef de clan care să nu aibă vreo legătură politică şi sprijin la nivel înalt. Este o reţea infracţională care a acaparat statul cu totul. Tocmai pentru că, deşi atât de dezvoltată, nu apare prin statistici. Politicianul e naşul interlopului, interlopul e finul poliţistului, poliţistul e cuscrul procurorului, procurorul e cumnatul judecătorului, iar judecătorul e socrul politicianului care l-a botezat pe omul de afaceri. Cam aşa stau lucrurile şi, cu siguranţă, aşa vor şi rămâne.




Categorie articol: 

Comentarii