Mergi la conţinutul principal

Halep şi-a reluat antrenamentele

Simona Halep a avut o lună ianuarie sub standardele sale şi a pierdut locul 2 în clasamentul mondial. Cu toate acestea, românca a avut şi momente în care a reuşit să impresioneze.
În sferturile de finală ale turneului de la Sydney, Halep a reuşit punctul turneului, în faţa cehoaicei Karolina Pliskova, pe care o va revedea la Cluj Napoca, în Fed Cup. În debutul setului secund al meciului pe care Halep l-a câştigat cu 6-4, 7-5, la scorul de 1-0 şi 30-15 în favoarea adversarei sale, Simona a reuşit să treacă din defensivă în ofensivă printr-o singură lovitură. După ce a salvat superb o minge care i-ar fi permis cehoaicei să aibă două puncte de break, Halep a egalat la 30 cu un rever în lung de linie la care Pliskova nu a avut replică. Lovitura româncei a devenit virală pe internet, iar site-ul WTA a nominalizat-o pe Simona pentru cel mai frumos punct al lunii ianuarie. Pentru acest titlu, Simona se va lupta cu Victoria Azarenka, Caroline Wozniacki, Svetlana Kuznetsova şi Genie Bouchard, scrie digisport.ro.

Un mesaj pe Facebook

Halep a intrat în linie dreaptă înaintea meciului cu Cehia, din sferturile de finală ale Grupei Mondiale din Fed Cup, care se va disputa la Cluj Napoca, pe 6 şi 7 februarie. Simona a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu o rachetă şi o minge aşezate pe suprafaţa de joc din Sala Polivalentă din Cluj, însoţită de mesajul „Let s start!".
Echipa Cehiei va fi formată din Petra Kvitova, Karolina Pliskova, Barbora Strycova şi Denisa Allertova. Cehia este deţinătoarea trofeului şi nu s-a întâlnit niciodată cu România, în Fed Cup. În schimb, Cehoslovacia a învins România în 1980, cu 2-1, în sferturile Grupei Mondiale, meci disputat la Berlin.
Simona a coborât de pe locul al doilea pe poziţia a treia în clasamentul celor mai bune jucătoare profesioniste de tenis din lume (WTA), după ce Angelique Kerber a câştigat turneul Australian Open, primul de Grand Slam al anului, şi a devansat-o în ierarhie pe sportiva noastră. Lider detaşat este americanca Serena Williams, finalistă la Melbourne, cu peste 3.500 de puncte mai mult decât Kerber, care are, la rândul său, un avans de 155 de puncte faţă de Halep.
Simona Halep, eliminată în primul tur la Australian Open, are un avans de peste 300 de puncte faţă de principala urmăritoare, poloneza Agnieszka Radwanska, şi de peste 500 de puncte faţă de spaniola Garbine Muguruza, în timp ce rusoaica Maria Sharapova se află la aproape 2.000 de puncte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro