Mergi la conţinutul principal

Hagi: La FC Viitorul eu decid!

Managerul tehnic Gheorghe Hagi a declarat că, în calitate de proprietar al grupării FC Viitorul, nu are patron care să îi vândă jucătorii şi, prin urmare, el decide dacă un fotbalist se transferă la alt club. "Eu nu am patron să îmi vândă altul. Vând eu şi când vreau eu. Eu decid. De exemplu Mitriţă şi Ţîru îşi vor prelungi contractele cu noi în zilele următoare. Mă gândesc la un proiect important, iar dacă nu ne convine nu o să mai dăm drumul la jucători aşa, imediat. Pentru noi e important ca în retur să câştigăm această bătălie şi avem nevoie de toată lumea. Oferte au fost pentru Mitrea şi Mitriţă, dar decizia a fost ca ei să rămână cu noi în retur şi vom mai vorbi în vară", a spus Hagi.

Parteneriat cu Nike

Gruparea FC Viitorul i-a prezentat oficial pe nou-veniţii Călin Albuţ, Andrei Sava, Paul Pîrvulescu, Andrei Vaştag, Cătălin Munteanu, Bănel Nicoliţă şi Henrique de Jesus Bernardo. Al optulea jucător transferat, camerunezul Fabrice Olinga, nu a participat pentru că nu a fost legitimat la LPF. Au fost prezentate, de asemenea, şi modelele de echipament pentru retur realizate de Nike, noul sponsor tehnic. "Suntem onoraţi să anunţăm partneriatul nostru cu Nike, o firmă puternică", a subliniat Hagi.

E criză, asta e realitatea

În opinia managerului tehnic al FC Viitorul, în Liga I nu este o competiţie corectă, iar grupări aflate în insolvenţă, precum Rapid, U Cluj, Oţelul Galaţi, Dinamo, CFR Cluj sau Petrolul, ar trebui să se reorganizeze în eşaloanele inferioare. "Cluburile se plâng că nu au bani, dar au făcut câte 10-15 transferuri. Zici că nu sunt bani, dar vin jucători cu statute importante din Spania sau alte ţări. Dar asta e, o să ne batem şi o să vedem ce o să obţinem. Dar LPF şi FRF trebuie să fie atente la lucrurile astea pentru că în joc este o competiţie care trebuie să fie curată, puternică şi fair-play. În Europa, când intri în insolvenţă te duci în Divizia B. Te reorganizezi în Liga a II-a în funcţie de gravitatea situaţiei. Şi Glasgow Rangers s-a dus în liga a IV-a. Dacă te reorganizezi, mergi în liga a V-a, de ce să nu mergi? Ne e ruşine? Nu trebuie să ne fie ruşine, e criză, asta e realitatea. Dar dacă e criză în fotbal, atunci să fie salarii mici. Băgăm jucători români şi tineri, o luăm de la zero", a spus Hagi.

Regulamentele FIFA şi UE

Întrebat dacă grupările din Liga I aflate în insolvenţă ar trebui retrogradate de FRF, Hagi a răspuns: "Nu ştiu. Nu trebuie să ne aliniem la regulamentele FIFA şi UEFA? Nu suntem înscrişi acolo, nu ele ne conduc şi ne girează? Competiţia trebuie să fie fair-play, să fie curată". Managerul tehnic crede că în Liga I trebuie să rămână doar cluburile care îşi pot plăti jucătorii. "Dacă tot se vorbeşte de insolvenţă, din ce înţeleg şi cât mă pricep, atunci insovenţa înseamnă reorganizare. Dar nu poţi să dai afară jucători cu salarii de 2.000 euro şi să iei alţii cu salarii de 10.000. Asta nu înseamnă reorganizare. Nu ştiu cum se face, dar nu e corect pentru competiţie, nu e normal să se întâmple. şi eu am club de fotbal şi nu înţeleg. Cum să dai salariile astea (n.r. - de 10.000 de euro)? Păi înseamnă că ai bani. Iar dacă ai bani, plăteşte-ţi datoriile din insolvenţă şi după aia te dezvolţi", a afirmat el.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro