Mergi la conţinutul principal

Guvernatorul BNR, scos din sărite de continuarea crizei politice

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat ieri că politicienii vor afla curând că pe pieţele financiare "gura bate fundul", îndemnându-i pe aceştia ca, în lipsa dialogului, să facă mai bine să plece, fără a avea pretenţia să-i scoată pe ceilalţi din casă.
"Folosesc cuvintele unui foarte bun prieten al României, personalitate în lumea finanţelor, care mi-a spus chiar aşa: «Măi, voi chiar nu aveţi ce să faceţi?» (...) Aşa judecă lumea, şi nu trebuie uitat că lumea aceasta este formată din pieţe de unde România ia sume importante ca să-şi finanţeze deficitul bugetar şi ca să merg mai departe pentru a plăti salarii, pensii. Deci, aici nu e vorba de o joacă a BNR şi de o interferenţă. Aici este vorba de a transmite semnale foarte clare că această ţară trebuie să meargă înainte, instituţiile trebuie să-şi facă datoria (...) Fiecare trebuie să-şi facă datoria, iar în materie de finanţe internaţionale, atenţie, şi în finanţe interne, mai mult decât în oricare altă parte, spun eu că gura bate fundul, şi îl bate rău de tot. Şi nu avem nevoie de aşa ceva. Este un mesaj pe care îl repetăm", a spus Isărescu
El a arătat că BNR îşi face datoria, caută să obţină profit şi să achite la buget 80% din această sumă, care-l ajută pe ministrul de Finanţe Florin Gerogescu să-şi îndeplinească obiectivele.
"Nu pot să spun mai mult pentru că suntem neutri politic, dar trebuie să spunem societăţii româneşti realitatea. Şi realitatea este aceasta: depindem de pieţele internaţionale şi ele te penalizează dramatic. Deocamdată se vede pe curs. Se va vedea şi pe costurile de finanţare, inevitabil. Şi e greu să discerni cât vine din plan internaţional, din locaţie geografică, din imagine şi cât vine din ce se întâmplă pe plan intern", a spus guvernatorul BNR.
Isărescu a adăugat că BNR speră ca dialogul este cel care ar trebui să domine viaţa politică în următoarea perioadă. "Politicienii asta dezvoltă, nu? Arta dialogului, asta e meseria lor. Cine nu ştie să dialogheze poate să meargă acasă şi să nu ne scoată pe noi din casă. Politicienii trebuie să discute şi să găsească soluţii la situaţia actuală", a conchis Isărescu.

Ce a înţeles Ponta

Potrivit premierului Victor Ponta, declaraţiile "iresponsabile şi antinaţionale" ale preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, sunt cele care au afectat situaţia economică a ţării, iar acţiunile acestuia şi ale PDL au împiedicat funcţionarea normală a Guvernului şi a Parlamentului.
Potrivit acestuia, România trece prin "ore de nesiguranţă", se confruntă cu probleme grave precum seceta, iar, în acest context, situaţia economică a fost afectată "declaraţiile iresponsabile" ale lui Traian Băsescu şi ale PDL.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro