Moţiunea s-a încheiat cu un rezultat nedecis: 3-3. Trei miniştri au plecat împinşi de Boc, iar alţi trei - la presiunile venite dinspre Cotroceni. "Dinozaurii" Berceanu şi Videanu au acceptat în cele din urmă să renunţe la portofolii, trăgându-l însă şi pe Vlădescu după ei, cu toată susţinerea acestuia din partea lui Băsescu. Ministrul Agriculturii a plătit şi el poliţele altora, iar în rest s-a mai bifat câte un nume: Şeitan, de la Muncă, Familie şi Protecţie Socială, şi Sandu, de la Comunicaţii şi Societate Informaţională. În locul celor şase au venit alte nume, despre care se poate spune doar atât: să-i lăsăm să se mai cunoască.
Cât priveşte criza şi efectele ei - încă nicio schimbare în bine. Preşedintele avertizase cu o zi înainte că România a devenit un stat de consum, în cel mai pur sens al cuvântului. Adică nu mai produce suficient cât să se susţină cheltuielile propriilor instituţii, cu toate reducerile de personal şi restrângerile de activitate impuse. Necesitatea contractării la primăvară a unui nou împrumut extern a devenit presantă pentru plata pensiilor şi salariilor, iar de măsurile de austeritate nu scăpăm în următoarele 12 luni, susţine şeful statului. Deci, nicio mărire de salariu în 2011.
În timp ce jocurile politice se îndârjiseră zilele trecute la vârful puterii, veştile proaste au continuat să curgă. Majoritatea medicamentelor cu care se obişnuiseră bolnavii cronic s-au scumpit peste măsură. Pe posesorii de centrale de apartament îi paşte achitarea suplimentară a cel puţin o treime din factura de încălzire pe asociaţie. Ceilalţi locatari nu ies nici ei mai ieftin, pentru că gigacaloria nu va mai fi subvenţionată (premierul promite însă în ultimul moment că va fi doar iarna aceasta). Agitaţia la diverse instituţii abia ce s-a stins după introducerea contribuţiilor sociale pe toate veniturile şi mobilizarea a mii şi mii de oameni pentru plata acestora. În fine, concedierile care vor continua până la sfârşitul anului vor mai trimite un contingent de români la muncă în străinătate, micşorând şi mai mult raportul dintre efectivul populaţiei active şi al celei pasive (deja subunitar).
Aşadar, de ce a fost nevoie de tot spectacolul ieftin al remanierii, câtă vreme respectul pentru plătitorii de taxe şi impozite rămâne la fel de scăzut? Lipsa viziunii politice a celor care deţin puterea, absenţa unei contraoferte venite din rândul opoziţiei (dezinteresată de constituirea guvernului din umbră, un exerciţiu democratic mult mai util decât o moţiune de cenzură), peste care se aşterne deseori un limbaj ironic, la limita decenţei, între diverşii actori - consumatori de bani publici - lasă acelaşi gust amar al dezamăgirii şi neputinţei. La fel şi acum, când remanierea s-a făcut cu forţa, ca şi când între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria ar fi fost ceva de împărţit. Şi, chiar, ce mai era de împărţit?
