Mergi la conţinutul principal

Grupuri oculte string bani pentru a pune mina pe functia de prefect

Vicepresedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Chiru, are semnale ca jocurile pentru adjudecarea fotoliului de prefect al Brailei - despre care de luni de zile, tot apar zvonuri ca urmeaza sa devina vacant - sint din ce in ce mai crincene. Chiru a explicat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca a aflat, mai nou, ca un anumit membru al Partidului Conservator - partid care, in proportie de 90%, spune Chiru, isi va adjudeca acest post - stringe cotizatii de la un cerc de oameni influenti din Braila, pentru a cumpara, la propriu, bunavointa unor galateni, care au influenta la conducerea PC, si pot propune viitorul prefect. Chiru a refuzat sa spuna cine este persoana care rivneste atit de mult la postul de prefect, insa a precizat ca aceasta face parte dintr-un grup de oameni care au afaceri, sau alte tipuri de interese mari in Braila, si carora le-ar conveni sa-si aiba omul lor, in fruntea Prefecturii: "Prefectul va fi intr-adevar al PC, asa cum va spuneam acum citeva saptamini, si va fi si unul din Braila. Dar in afara de cele doua solutii pentru care am facut eu lobby la Bucuresti, despre care va vorbeam atunci, respectiv Stanel Necula si Adriana Dragan, am aflat ca s-a facut de catre o gasca de timpiti - ca altfel nu pot sa le spun - o cheta puternica, pentru a sustine un baiat care ar trebui sa stea in banca lui. Pe calea asta il avertizez, ca el se stie cine este, sa nu mai faca aceasta cheta, ca pina stringe 100.000 de euro, o sa-l afle astia de la DNA. O sa cotizeze persoana respectiva pentru bunastarea orasului Galati. Dar eu va spun ca Voiculescu nu-i nebun, si n-o sa ia in considerare o solutie venita de la Durbaca, care are o virsta, vorba aia, si nu mai ai pretentii de la el. Durbaca a avut trecere la Voiculescu, e adevarat, dar n-o sa mai aiba, fiindca nu mai candideaza. Problema este ca oamenii astia sint in criza. Eu inteleg ca politica are partile ei rele, partidele functioneaza si cu bani care miros, dar sa ajungi pina intr-acolo, ca de la proprii oameni din partid sa le ceri bani, este deja prea mult".

"E un fel de grup care tine in mina, intr-un fel, orasul asta, prin jocuri murdare"

Chiru a precizat ca, pe canalele lui, a transmis la centru, la PC, ceea ce se intimpla la Braila, in incercarea de a zadarnici ascensiunea persoanei respective, in fruntea prefecturii brailene: "Omul vrea sa fie prefect, cere, isi doreste, si pentru a fi siguri si altii ca treaba va fi facuta, fac cheta. Acestia nu sint oameni dintr-un partid, e un grup de interese, in care sint implicate persoane din toate institutiile si cam din toate partidele, si care-si apara acel cerc de nepatruns, pentru ca cine intra acolo, trebuie sa treaca prin niste etape, ca si la masonerie. E un fel de grup care tine in mina, intr-un fel, orasul asta, prin jocuri murdare, prin combinatii dintr-astea mai mult sau mai putin perverse, ca sa nu le spun malefice, care uneori schimba destinele unor indivizi. Pentru ei e foarte usor sa manipuleze, sa manevreze. Nu au nici o treaba cu politica, in sensul ca pentru ei nu conteaza culoarea politica. Sint presedinti de partid, sint parlamentari, sint consilieri, sint directori, sint sefi de institutii, dar cred ca se va termina, odata cu schimbarea asta impusa de legislatia asta europeana, privind reprezentantii Guvernului in teritoriu, vom scapa si de lucrurile astea care sint urite. Cu exceptia PD, dar dintr-o eroare, cred, nu neaparat din faptul ca au vreun parti-pris cu cineva, in combinatia asta sint bagati oameni din toate partidele. Eu ma tem ca ar putea ajunge prefect un om care ar fi doar marioneta unor persoane lipsite de scrupule, care n-au nici o treaba cu administratia si cu comunitatea, si care vor sa puna mina si pe functia asta, care va deveni extrem de importanta. Spun asta pentru ca se pare ca, in urma schimbarii legislatiei, vor creste atributiile prefectului, care va deveni ordonator de credite, ceea ce este capitala. Oricum, Voiculescu a fost informat de oamenii lor despre ce se intimpla aici, si sper sa ia masurile necesare".
Potrivit informatiilor pe care le detinem, persoana la care face referire Gheorghe Chiru ar putea fi un tinar om de afaceri, membru al PC Braila, implicat in afaceri cu banul public.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro