Mergi la conţinutul principal

Greşelile din apărare au decis rezultatul de la Traian

• Înainte Modelu s-a impus cu 2-0 după golurile marcate de Clătinici şi Alexa

 

“Am jucat de la egal la egal şi, normal, acest meci trebuia să se termine cu un rezultat de egalitate, însă, pe finalul lui, greşelile din apărarea noastră le-au permis oaspeţilor să marcheze de două ori”, a fost explicaţia dată de Costel Roşu după ce formaţia sa, Victoria Traian a fost învinsă cu 2-0 pe teren propriu de Înainte Modelu.

Meciul per ansamblu a fost echilibrat, de luptă surdă la mijlocul terenului şi cu puţine ocazii de poartă. Echipa gazdă a irosit câteva şanse de a înscrie prin Costel Roşu, Moroşanu şi Enache.

Oaspeţii au profitat de două gafe ale apărătorilor  adverşi şi au punctat de două ori prin Clătinici (min. 71) şi Ionuţ Alexa (min. 78) şi au plecat cu toate punctele de la Traian.

Formaţia din Traian rămâne cu 3 puncte şI după această etapă şi este deja retrogradată în Liga a IV-a.

Victoria Traian: Constantinescu – Toma, Popa, V. Baciu, A. Bălan -  Bogoş, P. Ioan, Roşu, Cristof – Enache, Moroşanu. Au mai evoluat Cireaşă, Pavel, Bordei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro