Mergi la conţinutul principal

Grav accident la Măxineni. Doi tineri băgaţi în spital de un inconştient care a condus beat

• suspectul, în vârstă de 19 ani, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi având dreptul de a conduce suspendat

 

Inconştienţă la volan. Un tânăr aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu permisul suspendat, a urcat la volanul unei maşini neînmatriculate după care s-a răsturnat într-o curbă, rănind grav alţi doi tineri, pasageri în autovehicul.

Potrivit sinsp. Laura Dan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, în ziua de sâmbătă, 17 martie 2018, poliţiştii brăileni l-au reţinut pe un tânăr în vârstă de 19 ani, bănuit de comiterea mai multor infracţiuni la regimul rutier.

„În noaptea de 16/17 martie 2018, ora 01:00, tânărul de 19 ani, din localitatea Măxineni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 23, dinspre localitatea Latinu către localitatea Măxineni, a pierdut controlul maşinii într-o curbă spre dreapta şi a părăsit partea carosabilă în partea stângă a drumului, răsturnându-se. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală gravă a doi pasageri cu vârste de 23, respectiv 28 de ani, ambii din comuna Măxineni, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, aceştia rămânând internaţi”, ne-a precizat sursa citată.

După producerea accidentului, şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Mai mult, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul are permisul reţinut din data de 22 februarie 2018 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, iar maşina implicată în accident figurează ca fiind neînmatriculată.

Aşa stând lucrurile, sâmbătă, poliţiştii din cadrul Serviciul Rutier au dispus măsura reţinerii faţă de autorul accidentului, pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

“Tânărul a fost prezentat instanţei de judecată duminică, 18 martie 2018, cu propunere de arestare preventivă, fiind bănuit de comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi având dreptul de a conduce suspendat”, a mai preciza sursa citată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro