Mergi la conţinutul principal

Gratuit pe „Braicar” pentru liceeni

• abonamentul gratuit se va elibera din luna mai, prin unităţile de învăţământ • sunt puse şi condiţii pentru a beneficia de această gratuitate: domiciliul sau reşedinţa pe raza municipiului şi maxim 3 absenţe nemotivate la cursuri • sunt aproximativ 6.400 de potenţiali beneficiari • abonamentele sunt valabile doar pe parcursul anului şcolar şi doar în zilele în care se desfăşoară cursuri, aşadar fără weekend-uri

 

Consilierii municipali au făcut vineri, 28 aprilie, pasul decisiv şi au spus DA acordării gratuităţii pe transportul public în comun, însemnând autobuz sau tramvai, elevilor din ciclul liceal. Au pus şi o condiţie importantă pentru ca elevii să beneficieze de această facilitate: nu mai mult de 3 absenţe în luna anterioară acordării abonamentului gratuit. O statistică la nivel de municipiu arată că sunt aproape 6.400 de liceeni, la cursuri de zi, care vor putea circula gratuit pe mijloacele de transport în comun. Decontarea abonamentelor gratuite pentru elevi se va face lunar din bugetul unităţilor de învăţământ pe baza facturilor emise de „Braicar”, la o valoare medie de circa 55 lei/persoană, în funcţie de numărul de zile de şcoală într-o lună. Atenţie însă, abonamentele gratuite pentru elevi sunt valabile doar pe parcursul anului şcolar, fără weekend-uri! 

 

Decontarea se face la nivelul a 55 lei/elev/lună

Veste bună pentru liceenii brăileni, dar şi părinţii acestora: de luna viitoare elevii din ciclul liceal vor primi abonamente gratuite de transport pe autobuz sau tramvai, ceea ce înseamnă o scutire la bugetul de familie de 55 lei pentru fiecare lună de şcoală - valoarea unui abonament normal „Braicar” pe toate liniile de autobuz sau de tramvai. Decizia acordării acestei facilităţi a fost luată vineri, 28 aprilie, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal, cu unanimitate de voturi.

Textul de hotărâre spune clar faptul că sunt vizaţi elevii din învăţământul liceal, clasele IX - XII, şi profesional, clasele IX - XI, cursuri de zi, şi care frecventează unităţi de învăţământ acreditate pe raza municipiului. Condiţia este ca beneficiarii să aibă domiciliul sau reşedinţa în oraşul nostru şi să nu înregistreze mai mult de 3 absenţe nemotivate în luna anterioară acordării abonamentului gratuit. Distribuirea legitimaţiilor începe chiar din luna mai, cel mai probabil în prima jumătate a lunii, şi se va face prin intermediul unităţilor de învăţământ, iar decontarea legitimaţiilor de călătorie se va face la preţul de 55 de lei/lună/persoană, din bugetul alocat fiecărui liceu sau colegiu, în calitate de ordonator terţiar de credite, în baza facturilor lunare întocmite de către SC „Braicar”, ca prestator al serviciului de transport. Modalităţile concrete de decontare urmează a se stabili în termen de maxim 10 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii CLM. Mai trebuie spus că abonamentul gratuit este valabil doar pe parcursul anului şcolar şi doar în zilele de curs, în restul perioadelor liceeni având obligaţia să cumpere bilet de călătorie sau abonament lunar, dacă discutăm de perioada vacanţei de vară.  

„Am avut inţiativa acestui proiect de hotărâre pentru că anul trecut am mers pe o creştere la 100 lei a plafonului pentru pensionari la abonamente gratuite şi am introdus pentru prima oară abonamentele studenţilor ca şi gratuitate. Iar acum vreau să transformăm prin decizia Consiliului Local abonamentele pentru elevi, subvenţionate în proporţie de 50% pe perioada anului şcolar, în proporţie de 100%. Consider că este un proiect care va aduce un plus de valoare atât pentru elevi cât şi pentru familiile lor şi are ca scop principal încurajarea participării la cursuri”, a declarat în plenul şedinţei CLM, primarul Marian Dragomir.

Proiectul a trecut în unanimitate, cu 23 voturi „pentru”. Au lipsit motivat patru consilieri municipali: viceprimarul Alexandru Jantea (PSD), Ionuţ Pisică (PSD), Bogdan Botea (PND) şi Marian Fusea (PNL).

 

Circa 6.400 de elevi vor putea beneficia de gratuitate

Cu privire la decizia consilierilor, conducerea operatorului de transport a punctat că măsura va avea efecte colaterale beneficie: pe de o parte, reducerea absenteismului la ore, plus diminuarea fenomenului călătoriei frauduloase pe mijloacele de transport în comun. „S-a avut în vedere elevii din ciclul liceal şi de la şcolile profesionale în ideea că aceştia sunt cei în cazul cărora nevoia de a circula cu mijloacele de transport este mai mare, cunoscut fiind faptul că elevii din ciclul primar şi gimnazial sunt totuşi arondaţi, în majoritate, unităţilor de învăţământ din cartierele în care locuiesc. Acordarea acestei facilităţi va duce la diminuarea consistentă a cazurilor de călătorie frauduloasă, dat fiind faptul că, în general, tinerii erau cei care bravau şi se urcau fără bilet de călătorie în autobuze şi tramvaie. De asemenea, impunerea condiţiei privind numărul de absenţe, va duce, credem noi, la îmbunătăţirea prezenţei la cursuri a tinerilor”, ne-a declarat directorul SC „Braicar”, Cornel Săndulescu.  

Mai trebuie spus faptul că o statistică a Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila arată că, per total municipiu, sunt aproape 8.000 de elevi existenţi în evidenţele instituţiei, dintre care ar putea să beneficieze de abonamentul gratuit circa 6.400 de elevi care frecventează cursuri de zi.

Mai trebuie adăugat faptul că, tot în şedinţa de vineri, 28 aprilie, consilierii au aprobat şi majorarea capitalului SC „Braicar” cu suma de 8,3 milioane lei a capitalului companiei, asigurârnd astfel resursa financiară pentru achiziţia a 20 de autobuze de mică şi medie capacitate. Potrivit estimărilor operatorului public de transport, ar urma ca în circa 2 luni să fie finalizată achiziţia noilor mijloace de transport. Măsura este mai mult decât binevenită, dat fiind faptul că la orele de vârf, adică dimineaţa, când merg elevii la şcoală, şi după-amiaza, când se întorc acasă, mijloacele de transport sunt supra-aglomerate.

 

Municipalitatea se luptă în instanţă să recuperze banii de la maxi-taxi-işti

În altă ordine de idei, tot în cadrul şedinţei de vineri, 28 aprilie, consilierii au avut la mapă o informare din partea Serviciului de Transport Public Local de Călători din subordinea municipalităţii privind situaţia litigiilor cu operatorii de transport în regim maxi taxi, generate pe fondul acumulării de restanţe la plata obligaţiilor către bugetul local. Sub semnătura şefului acestui serviciu, Emil Mihai Rusinoiu, raportul face precizarea că, în cazul creanţelor înregistrate în cazul „Gebamy Trans Junior”, sunt două dosare, unul pentru recuperarea redevenţei, iar al doilea pentru penalităţi de întârziere, cu precizarea că în data de 13 aprilie Serviciul de Transport a cerut şi declanşarea procedurii insolvenţei creditorului „Gebamy Trans Junior”, suma cu care instituţia s-a înscris la masa credală fiind de aproape 1,5 milioane de lei.

În privinţa operatorului de transport în regim maxi-taxi „Minibus 2002”, sunt soluţionate deja două dosare: admiterea pretenţiilor Serviciului reprezentând redevenţă şi majorări de întârziere în cuantum de aproximativ 0,185 milioane lei, iar al doilea privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor debitoarei, măsură pusă în aplicare încă din februarie 2016.

În ce priveşte SC „TCF Imex”, fostul operator al traseelor 16 şi 17, raportul face precizarea că în acest caz urmează acţionarea acestuia în instanţă pentru debite în valoare de 12.525,72 lei - redevenţă şi majorări de întârziere. Reamintim că în cazul acestuia din urmă, municipalitatea a dispus anul trecut rezilierea contractelor de concesiune pentru cele două trasee, acestea fiind predate operatorului „Braicar”. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro