Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Gloante pe vapor

Un control de rutina efectuat de politistii de frontiera braileni, in colaborare cu lucratorii vamali si reprezentantii Capitaniei Braila, la bordul navei "Vanino", sub pavilion "St. Vincent", a dus la o descoperire neasteptata. Nava era incarcata cu 4.000 tone de orz, marfa ce trebuia transportata in portul Famangasta, din Cipru. Din echipaj faceau parte 16 marinari din Federatia Rusa, iar in cabina unuia dintre ei, K.V., 50 de ani, s-au descoperit 12 cartuse de calibru 9 mm. E vorba despre 4 cartuse cu gaz si 8 cartuse cu bila mecanica, pe care rusul le pitise sub salteaua patului. Luat la bani marunti, acesta a recunoscut ca nu avea autorizatie de detinere pentru munitia respectiva. In momentul de fata, "pistolarul" este cercetat penal, sub aspectul infractiunii prevazute de art. 279, cod penal, iar cartusele au fost confiscate.




Categorie articol: 

Comentarii