Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Gindind la consecinte

Daca as avea o fetita si ar fi clasa a IV-a nu as accepta, deocamdata, sub nici o forma sa fie vaccinata impotriva virusului HPV, responsabil de aparitia cancerului de col uterin. Sustin asta cu tarie, convinsa fiind ca atit timp cit nu stapinesc foarte bine informatiile legate de acest subiect, nimeni si nimic nu ma va convinge sa imi schimb pozitia. Probabil la fel gindesc si parintii celor peste 100.000 de eleve de clasa a IV-a, care au refuzat vaccinul, transformind intreaga campanie intr-un fiasco total. La nivel national, cam 8 din 10 parinti au refuzat categoric, motivind ca doar din inconstienta o mama sau un tata isi supune copilul unui asemenea experiment. Poate au dreptate, poate nu. Poate au procedat corect, poate nu. Dar poate cineva sa ii condamne pentru aceasta decizie? Categoric, NU. Cu atit mai putin autoritatile sau pleiada de specialisti care acum nu mai contenesc sa dea sfaturi pe la toate televiziunile sau ziarele din capitala. De ce abia acum medici de tot felul se arata atit de dezamagiti de reticenta parintilor, cind pina mai ieri tineau capul ascuns adinc in nisip, ferindu-se sa dea explicatii sau recomandari? De ce nu au vorbit inainte de demararea campaniei? De ce ies la rampa abia acum, cind este clar ce gafa s-a facut, cheltuindu-se fara fundament 23 de milioane de euro! Sau nu era foarte important cite fete vor fi vaccinate, ci doar cite doze vor fi achizitionate?!
Nu vreau sa par circotasa, sustinind aici ca nu stiu ce interese financiare au fost la mijloc, ca pretul a fost piperat si ca nici stiintific lucrurile nu sint complet clare. Nu asta intentionez. Insa, daca vrem sa fim cinstiti, recunoastem ca toata aceasta poveste s-a derulat atipic si ca toate aceste circoteli au fost, de fapt, alimentate tocmai de bilbiielile autoritatilor, de ambiguitatea informatiilor, de lipsa unei suficiente mediatizari. Ca parinte, cita incredere sa ai intr-o asemenea initiativa, cind vezi ca in loc sa se inceapa cu o campanie completa si corecta de informare in scoli, apoi o testare a gradului de perceptie si eventual a gradului de acceptare si abia apoi sa se stabileasca pasii urmatori, ai nostri s-au bulucit la achizitia vaccinului. Practic, medici scolari, cadre didactice si parinti s-au trezit peste noapte in fata faptului implinit, fara o documentare temeinica, fara date concrete, fara o pregatire emotionala, la urma urmei. Pentru ca, sa fie clar, cancerul de col uterin este o boala extrem de grava, nemiloasa, parsiva, un subiect nu tocmai simplu de discutat cu un parinte, daramite cu o copila de numai 10 ani. Daca lucrurile acestea s-ar fi derulat in ordinea lor fireasca, fiti siguri ca si reactia parintilor si, in general, a opiniei publice ar fi fost alta. Pentru ca, la urma urmei, intr-o asemenea situatie un parinte poate sa accepte sau nu. Ideal, insa, ar fi sa ia decizia in cunostinta de cauza. Nu pompieristic, nu zvonistic, nu telenovelistic, nu pentru ca s-a vaccinat Mihaela Radulescu in direct, intr-o duminica dupa-amiaza.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii