Mergi la conţinutul principal

Gigi Becali vrea să meargă fără pază la muncă şi la biserică fără însoţitor

Omul de afaceri Gigi Becali, încercerat la Penitenciarul Poarta Albă, a fost adus, joi, la Judecătoria Medgidia, care a luat în discuţie o solicitare depusă de acesta de a putea merge la muncă şi la biserică fără supraveghetor şi de a avea telefon mobil, instanţa rămânând în pronunţare. Potrivit avocatului Bogdan Vlad, Gigi Becali merge la muncă la Academia lui Gheorghe Hagi de la Ovidiu, dar însoţit de un agent de pază, "deşi se poate deplasa singur".
Avocatul a mai spus că Becali a făcut iniţial o solicitare în acest sens către conducerea unităţii de detenţie, care i-a fost însă respinsă, apoi a făcut o plângere la judecătorul delegat din penitenciar, care a fost de asemenea respinsă, iar ulterior a depus o plângere în instanţă.
Becali a declarat, joi, în faţa magistraţilor, că Arhiepiscopia Tomisului poate să-i pună la dispoziţie o maşină care duminica să-l ducă la slujbe şi apoi să îl aducă înapoi la Penitenciarul Poarta Albă. Judecătoria Medgidia a rămas în pronunţare, urmând să ia o decizie săptămâna viitoare.
Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro