Mergi la conţinutul principal

Gigantul de la marginea sistemului solar

Oamenii de ştiinţă au găsit dovezi că în cadrul sistemului nostru solar ar putea exista o nouă planetă, cu o dimensiune de 10 ori mai mare decât cea a Pământului, relatează CNN.
Cercetătorii de la California Institute of Technology din Pasadena (Caltech) afirmă că acest corp ceresc s-ar afla dincolo de orbita lui Neptun şi orbitează în jurul Soarelui într-un timp incredibil: între 10.000 şi 20.000 de ani, adică de peste patru ori mai mult decât îi ia lui Pluto să-și parcurgă orbita.
Dacă ea există, Planeta 9 - cum a fost denumită - ar trebui să se regăsească la peste 5 miliarde de kilometri de Soare. Dimensiunile sale uriaşe nu ar detrona giganții gazoși Jupiter, Saturn, Neptun și Uranus de pe primele poziții în clasamentul planetelor după mărime, dar ar impune-o drept cea mai mare planetă telurică din sistemul solar.
Planeta 9 este ipotetică pentru moment, pentru că cercetătorii Konstantin Batygin și Mike Brown, cei care au calculat poziția unde aceasta ar trebui să se afle, nu au văzut-o încă. Practic, ei au descoperit că anumite obiecte din Centura Kuiper - „norul" de obiecte de gheață, praf și rocă de dincolo de Neptun - prezintă mai multe anomalii, de parcă ar fi legate de gravitatea unui obiect uriaş.
„Dacă Planeta 9 există, ea va fi detectată de telescoapele noastre, aşa că va trebui să aşteptăm până când instrumentele îşi vor face treaba", a afirmat încrezător profesorul Sir Martin Rees, astronom.
Mike Brown este cel care a ajutat Uniunea Astronomică Internaţională să stabilească faptul că Pluto nu este cea de-a noua planetă din sistemul solar, clasând-o în categoria „planetelor pitice", după descoperirea altor corpuri cereşti, de dimensiuni apropiate şi acoperite de gheaţă, dincolo de orbita planetei Neptun.
„Doar două planete au mai fost descoperite din Antichitate (Uranus și Neptun, n.r.), iar aceasta ar fi a treia. În continuare avem o porţiune mare din sistemul nostru solar neexplorată, iar asta nu poate decât să ne încânte", a spus Brown. De menționat că Neptun a fost observată prima dată în 1846 tot în urma unor calcule matematice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro