Pina nu demult, am fost convins ca printre cunoscutii mei se numara unul dintre cei mai ghinionisti oameni din lume. In mod curios, pentru el, seria nenorocului a inceput cam in vremea revolutiei, sau ce-o fi fost atunci, in decembrie 1989. La vremea aceea incepuse facultatea si era bursier, dar tot atunci a debutat si degringolada care a dominat invatamintul in anii '90. In scurt timp, omul a pierdut bursa, pentru ca venitul pe membru de familie era mare, conform nivelului de trai standardizat de Ministerul Invatamintului/Educatiei. In anul urmator, venitul s-a incadrat in barem, dar a urcat media de bursa. Slalomul asta a durat toata facultatea, asa incit n-a mai pupat bursa. Dar nu a contat, pentru ca amicul meu n-a mai stat la pomana statului si si-a luat o slujba. Mai tirziu si-a luat si casa, apoi si nevasta. Le-a pierdut repejor pe amindoua. Ghinionul a ramas cu el, insa. Aproape oriunde s-a dus, parea ca-i merge bine, dar lucrurile se inrautateau vizibil, curind. Acum, nici bruma de afacere nu-i merge bine, dar omul e in continuare plin de sperante. E de admirat.
Zilele trecute, cind ziarul nostru a scris despre ciuntirea falezei, mi-am amintit de vechiul meu prieten. Pe el nu il cheama Braila si nici nu are vreo legatura cu orasul nostru, dar sirul ghinioanelor lui, amplificat la scara urbana, seamana al naibii cu ceea ce se intimpla aici. Municipiul n-a pierdut vreo bursa, dar cu siguranta a pierdut teren. La fel si judetul. Mai intii, guvernul Nastase a luat cu japca 1000 de hectare si le-a dat pesches Galatiului. De parca n-ar fi fost de ajuns, s-a trezit si guvernul Tariceanu ca are ceva de jumulit de la braileni, evident, tot sub forma de teren - de data asta chiar din inima orasului - ca asta e investitie sigura in aceste vremuri de tranzitie/integrare... Din acest motiv, sint de mirare indemnurile mobilizatoare lansate de premier la congresul propriului partid, in genul sa facem, sa dregem, sa scoatem tara din rahatul in care tot noi - clasa politica, in general - ne chinuim de atitia ani s-o bagam etc. etc. Cum, Doamne iarta-ma!, s-or face minunile astea la Braila cind toata clasa politica de aici se intrece pe sine in vorbe mestesugite, cam ca la congres, dar orasul si judetul se micsoreaza de la un mandat la altul?
Cu toate astea, acolo jos, in rindul brailenilor obisnuiti - pe care cei cocotati pe stinghiile politicii nu-i mai vad demult - exista inca speranta. Ca daca n-ar mai fi fost, orasul s-ar fi pustiit in urma celor plecati sa-si caute norocul in alta parte. Speranta moare ultima, asta se stie, dar n-o mai putem lasa sa se trateze singura de boala nepasarii.
Zilele trecute, cind ziarul nostru a scris despre ciuntirea falezei, mi-am amintit de vechiul meu prieten. Pe el nu il cheama Braila si nici nu are vreo legatura cu orasul nostru, dar sirul ghinioanelor lui, amplificat la scara urbana, seamana al naibii cu ceea ce se intimpla aici. Municipiul n-a pierdut vreo bursa, dar cu siguranta a pierdut teren. La fel si judetul. Mai intii, guvernul Nastase a luat cu japca 1000 de hectare si le-a dat pesches Galatiului. De parca n-ar fi fost de ajuns, s-a trezit si guvernul Tariceanu ca are ceva de jumulit de la braileni, evident, tot sub forma de teren - de data asta chiar din inima orasului - ca asta e investitie sigura in aceste vremuri de tranzitie/integrare... Din acest motiv, sint de mirare indemnurile mobilizatoare lansate de premier la congresul propriului partid, in genul sa facem, sa dregem, sa scoatem tara din rahatul in care tot noi - clasa politica, in general - ne chinuim de atitia ani s-o bagam etc. etc. Cum, Doamne iarta-ma!, s-or face minunile astea la Braila cind toata clasa politica de aici se intrece pe sine in vorbe mestesugite, cam ca la congres, dar orasul si judetul se micsoreaza de la un mandat la altul?
Cu toate astea, acolo jos, in rindul brailenilor obisnuiti - pe care cei cocotati pe stinghiile politicii nu-i mai vad demult - exista inca speranta. Ca daca n-ar mai fi fost, orasul s-ar fi pustiit in urma celor plecati sa-si caute norocul in alta parte. Speranta moare ultima, asta se stie, dar n-o mai putem lasa sa se trateze singura de boala nepasarii.
