Mergi la conţinutul principal

Ghidul cocalarului


Cocalarul a reusit sa se infiltreze, chiar daca vrei, chiar daca nu vrei, in viata ta. Cocalarul iti invadeaza spatiul privat si ti-l umple, ti-l spurca cu egocentrismul lui, cu ritualurile si cu obiceiurile sale rudimentare. Incepand cu soferul de maxi-taxi sau autobuz care da manelele la maxim in timp ce conduce; cu functionarul public nesimtit, care iti inchide ghiseul in nas, desi era de-abia la jumatatea programului si terminand cu vecinul minimanelist, care da muzica la maxim la ora 2:00 noaptea sau cu muncitorul de pe soselele patriei marete, care "munceste, nu gandeste", cocalarul a devenit o parte regretata, dar mereu prezenta in viata ta. Politicienii nesimtiti care dorm in Parlament si care "se lupta pentru binele poporului"; politistul prost care nu stie sa scrie altceva in afara de procese-verbale si amenzi, dar care iti cere spaga, pentru ca "e dreptul lui"; profesorul-relicva, care se crede Dumnezeul elevilor sai, stapan peste destinele si gandurile lor; "jurnalistul deontolog" care preaslaveste un idiot ajuns Presedinte si care, apoi, din ordinul aceluiasi idiot, ajunge Ambasador al Minunatei Tari Romanica, toti acestia sunt exemple in viata ale Cocalarului autohton si adevarate "modele morale" pentru tanara generatie.
Tanara generatie de astazi este una profund impregnata de cocalarism. Insa tanarul cocalar de astazi are nevoie de modele pe care le poate urma pentru a face cinste maretei sale specii, modele pe care nu si le mai gaseste. Apogeul cocalarilor manelisti a apus de mult, iar tinerele vlastare nu-si mai identifica in manelistul contemporan un ideal de existenta.
De aceea, pentru a-l ajuta pe tanarul urmas de cocalar, dezorientat de lumea ce-l inconjoara, umilul cocalar din mine s-a gandit sa scrie un mic ghid pentru un cocalar ideal, un manual de buzunar pentru cocalarul autohton. Drumul de la normalitate catre cocalarism este unul anevoios de parcurs, asa ca, tinere cocalar, ia un pix si noteaza etapele initierii tale:
1) "Lumea intreaga exista doar ca sa-ti faca tie pe plac!" - Dragul meu invatacel, asta e cea mai importanta lectie pe care ti-o pot da. Toti ceilalti sunt inferiori tie si oricum nu trebuie sa-ti pese de ei. Tu esti singurul, din tot Universul, care conteaza, iar toti ceilalti exista doar pentru a-ti usura viata. Nu trebuie sa uiti niciodata sa emani din toti porii tai superioritate. Daca tu nu vei uita, atunci si ceilalti iti vor recunoaste adevarata ta valoare.
2) "Haina te face pe tine, nu tu pe ea." - Tinere cocalar, daca exista ceva mai presus de tine, atunci acela este modul tau de viata. Un cocalar adevarat intotdeauna se respecta, pentru a fi respectat de ceilalti. Trebuie intotdeauna sa fii plin de "Puna", "Abibas" si "Naichi". Astfel toti iti vor cunoaste adevarata ta valoare si vei fi un "Super-Bos" in ochii lor. Daca vei ajunge un cocalar de succes, sa nu uiti ca hainele si modul tau de viata sunt lucrurile care-ti definesc personalitatea. Daca viitorul tau ilustru o sa straluceasca de bani, atunci sa nu uiti ca Universul tau trebuie sa fie (neaparat!) plin de D&G (Dolci si Cabana, bineinteles), Harmani si Bemveu.
3) "Daca ei nu te vor, nici tu nu ii vrei. Dar asta e, trebuie sa te suporte" - Viitorule cocalar, trebuie sa realizezi ca unicul tau scop in viata este sa-ti demonstrezi valoarea, chiar daca esti un taran prost, cu patru clase, care nu stie sa citeasca sau sa scrie. Trebuie doar sa nu-i lasi pe ceilalti sa-ti vada slabiciunile; trebuie sa-i dezorientezi. Deci: cand esti in societate, nu uita sa dai muzica la maxim la telefon si sa pari ca traiesti melodia. Nu ai telefon? Nicio problema! Poti, la fel de bine, sa fredonezi. Si ritualul diversiunii nu se opreste aici. Trebuie, de asemenea, sa imprastii un miros teribil de transpiratie. Si mijloacele pot continua, ai nevoie doar de imaginatie.
4) "Stefan cel mare era mic si a fost ditamai voievodul. Eu sunt mai fraier?" - Ca sa fii un cocalar adevarat, mai ai nevoie doar de un grup care sa te urmeze, sa-ti preamareasca deciziile si sa-ti faciliteze agatarea vreunei pitipoance. Demonstreaza ca esti mai bun decat ei si sigur te vor idolatriza! Arata-le cine este masculul Alfa si o sa domini turma!
Daca vei respecta cu sfintenie sfaturile de mai sus, sigur vei ajunge un cocalar adevarat, un "Super Bos da Bos".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro