Mergi la conţinutul principal

Gheorghe Stoian, calificat în două finale la europenele de kaiac canoe

La ediţia 2015 a Campionatului European de kaiac canoe pentru juniori şi tineret, care se desfăşoară în această perioadă în România, la Bascov, sportivul de la CSM Brăila, Gheorghe Stoian, s-a calificat deja în două finale la juniori, la canoe 2 - 500 m, unde a făcut pereche cu Marius Milu de la Orşova şi la canoe 4 - 500 m, alături de Leonard Călin, Vasile Gheorghe şi Nicolae Andrei. În ambele probe brăileanul are şanse mari de a urca pe podium. Sportivul este însoţit la Bascov de antrenoarea emerită Florentina Ion, care, la această ediţie a europenelor mai are şi calitatea de arbitru.
La competiţie participă sportivi din 36 de ţări.
"Până acum suntem în grafic, nu-mi place să dau verdicte, dar sper ca munca depusă de aceşti copii să fie recompensată măcar cu o medalie. Eu am fost invitată de Federaţia Română să particip ca arbitru voluntar şi mă bucur că sunt alături de sportivul nostru", a declarat Florentina Ion.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro