Mergi la conţinutul principal

Germania a făcut recensământul imigranților

Germania va reintroduce examinarea individuală a cererilor de azil, inclusiv pentru sirieni, pentru a verifica, în fiecare caz în parte, originea și situația candidaților la azil, a anunțat ministrul de Interne german Thomas de Maiziere, informează Agerpres.
Este important să „revenim la tratamentul individual pentru toți refugiații și solicitanții de azil, indiferent de țara lor de origine, inclusiv pentru sirieni", a declarat De Maiziere la finalul unei reuniuni cu miniștrii de Interne ai celor 16 landuri germane, la Coblence (vest).
Examinarea pentru fiecare caz în parte a cererilor a fost abandonată la sfârșitul anului trecut - în timp ce afluxul de imigranți spre Germania se intensifica - în avantajul unei proceduri ce acorda azil sirienilor în baza unui simplu formular scris.
În mod oficial, Germania urmează să primească 800.000 de imigranți în 2015, însă această cifră a fost deja depășită „în mod clar" în noiembrie, a precizat ministrul de Interne german, ce va anunța lunea viitoare numărul exact al celor intrați pe teritoriul Germaniei.
Thomas de Maiziere a anunțat, de asemenea, punerea în funcțiune, în cooperare cu autoritățile de la Kabul, a unei campanii de informare împotriva traficanților din Afganistan, devenită a doua țară în ceea ce privește numărul de solicitanți de azil, după Siria.
Berlinul va accelera expulzările de afgani spre „sectoarele sigure" ale acestei țări, a mai adăugat ministrul de Interne al Germaniei, care și-a exprimat totodată îngrijorarea în legătură cu numărul „deosebit de mare" de atacuri comise în 2015 în Germania împotriva refugiaților sau a centrelor pentru solicitanți de azil.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro