Mergi la conţinutul principal

George Clooney vrea să se implice în politică

Despre George Clooney, care se va căsători cu avocata britanică în septembrie, după ce s-au logodit luna trecută, au apărut zvonuri că se pregăteşte să participe la următoarele alegeri din Statele Unite ale Americii, informează contactmusic.com.
"El are ambiţii mari şi vrea să intre în politică foarte repede. Vrea să se implice în mai multe acţiuni umanitare şi speră se se alăture campaniei democraţilor pentru alegerile din 2016", a declarat o sursă pentru ziarul Daily Mirror.
Actorul şi producătorul George Clooney, care a fost alături de preşedintele Barack Obama înainte de alegerile din 2012 şi a fost cofondator al organizaţiei de ajutor umanitar "Not On Our Watch", alături de câţiva prieteni, inclusiv Matt Damon şi Brad Pitt, în urmă cu şase ani, consideră că Amal Alamuddin, în vârstă de 36 de ani, va contribui la creşterea şanselor sale de a-şi asigura un rol în noul guvern.
"George se gândeşte cum poate să se implice mai mult. Acum că o are pe Amal alături de el va avea mai multă credibilitate pentru a candida", a mai spus sursa citată.
Cu toate acestea, actorul a declarat în luna februarie că ideea de administra şi de a legifera i se pare "un coşmar".
George Clooney şi Amal Alamuddin au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei People. De atunci, starul hollywoodian şi iubita sa au fost văzuţi împreună la New York şi în vacanţe petrecute în Tanzania şi Seychelles.
George Clooney, în vârstă de 53 de ani, a avut numeroase relaţii de-a lungul anilor. Însă el nu a dat niciodată impresia că şi-ar fi dorit să se mai implice într-o relaţie pe termen lung, după divorţul de actriţa Talia Balsam, cu care a fost căsătorit între 1989 şi 1993.
Acesta a mai avut relaţii pasagere cu top-modelul britanic Lisa Snowdon, cu actriţa italiană Elisabetta Canalis şi cu actriţa din serialul "Salvamarii/ Baywatch" Krista Allen.
Amal Alamuddin este o avocată britanică specializată în drept internaţional şi drepturile omului. Ea a fost votată "cea mai sexy avocată din Londra" în 2013. Printre clienţii acesteia s-a numărat şi Julian Assange, fondatorul Wikileaks.
George Clooney şi-a câştigat renumele ca actor, producător, producător executiv, scenarist şi regizor, dar şi ca activist dedicat cauzelor umanitare. În 2006, George Clooney a primit un premiu Oscar pentru rolul din "Syriana", pentru care a câştigat şi Globul de Aur. Actorul a mai fost nominalizat la premiile Academiei americane la diverse categorii, pentru filmele "Noapte bună şi noroc", "Michael Clayton", "Sus, în aer/ Up in the Air", "Descendenţii/ The Descendants" şi "Ziua trădătorilor/ The Ides of March".
Cel mai recent film scris şi regizat de George Clooney este "The Monuments Men", despre o unitate specială compusă din şapte directori, conservatori ai muzeelor şi istorici din artă, care primeşte, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, din partea Aliaţilor, ordinul de a găsi operele de artă confiscate de nazişti în spatele liniilor inamice, pentru a le restitui proprietarilor de drept.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro