Mergi la conţinutul principal

George Clooney va fi premiat cu Globul de Aur

Actorul şi regizorul american George Clooney va primi distincţia Cecil B. DeMille - un Glob de Aur onorific - pentru contribuţia sa la dezvoltarea industriei cinematografice, la gala care va avea loc în ianuarie, la Los Angeles. George Clooney, în vârstă de 53 de ani, una dintre figurile importante ale industriei cinematografice americane, atât în faţa, cât şi în spatele camerelor, va primi distincţia la gala Globurilor de Aur care va avea loc în ianuarie 2015, la Los Angeles, unul dintre cele mai importante evenimente anuale pentru industria filmului, organizat de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA).
Theo Kingma, preşedintele HFPA, a declarat că premiul acordat lui Clooney onorează "contribuţia extraordinară (a acestuia, n.r.) atât în faţa, cât şi în spatele camerelor".
Clooney a câştigat de două ori premiul Oscar, pentru cel bun actor într-un rol secundar, cu filmul "Syriana", şi ca producător al filmului "Argo", din 2013. De asemenea, cineastul american a câştigat trei premii Globul de Aur, două dintre ele pentru cel mai bun actor în rol principal, pentru rolurile din "Descendenţii" şi "Marea hoinăreală".
În 2014, Clooney a lansat al cincilea film ca regizor, "Eroii monumentelor", iar recent a anunţat că va regiza o peliculă despre scandalul interceptărilor telefonice ilegale efectuate de presa britanică, care a dus la închiderea unor publicaţii şi la demisia unor politicieni de la Londra.
Vestea privind Globul de Aur onorific vine în contextul în care George Clooney se pregăteşte să se căsătorească cu logodnica sa, Amal Alamuddin, la Veneţia, la sfârşitul acestei luni.
Premiul Cecil B. DeMille este numit după regizorul hollywoodian a cărui carieră a cuprins atât epoca filmului mut, cât şi cinematograful cu sunet, precizează Mediafax. Anul acesta, distincţia a fost acordată regizorului Woody Allen. Printre celelalte vedete de cinema recompensate cu acest premiu se numără actorii Jodie Foster, Morgan Freeman şi Robert De Niro şi regizorii Steven Spielberg şi Martin Scorsese.
George Clooney şi-a câştigat renumele ca actor, producător, producător executiv, scenarist şi regizor, dar şi ca activist dedicat cauzelor umanitare. Actorul a mai fost nominalizat la premiile Academiei americane la diverse categorii, pentru filmele "Noapte bună şi noroc", "Michael Clayton", "Sus, în aer/ Up in the Air", "Descendenţii/ The Descendants" şi "Ziua trădătorilor/ The Ides of March". Cea de-a 72-a ediţie a galei de decernare a Globurilor de Aur va avea loc pe 11 ianuarie 2015. Reprezentanţii HFPA vor anunţa nominalizările pe 11 decembrie, cu exact o lună înainte de gală.
Globurile de Aur 2015 vor fi înmânate cu doar câteva zile înainte de anunţarea nominalizărilor la premiile Oscar, pe 15 ianuarie 2015. Gala de decernare a premiilor Oscar, evenimentul care încheie sezonul trofeelor de la Hollywood, va avea loc pe 22 februarie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro