Mergi la conţinutul principal

Geoană spune că Oprescu "acoperă urmele lui Videanu" la Primăria capitalei


"Înainte de a fi candidat la alegerile prezidențiale, domnul Oprescu este primar general al Capitalei, o primărie generală în care funcționează într-o majoritate cu cei de la PDL, o primărie generală în care de mulți ani de când se perindă mulți la conducerea instituției, nu apare nicio informație despre scurgerile imense de resurse ale celui mare buget din România după bugetul de stat. Eu sper ca, dincolo de afirmațiile de campanie, evident, și dincolo de faptul că este într-o perioadă de concediu fără plată, primarul general al Capitalei, are obligația de a se apleca și asupra problemelor bucureștenilor și acolo sunt multe răspunsuri care trebuie să fie aflate. Nu cred că a acoperi urmele domnului Videanu, reprezintă o soluție pentru campania prezidențială", a declarat Geoană.
Președintele PSD a făcut o vizită de două zile în Bistrița-Năsăud. El a participat sâmbătă la sărbătoarea recoltei de la "Toamna bistrițeană", la sfințirea noilor clopote ale Bisericii Evanghelice din Bistrița, dar și la Festivalul Internațional al Fanfarelor "Mihail Warga".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro