Mergi la conţinutul principal

Geniile Brăilei combat straşnic

Dar parlamentarii de Brăila au reacţionat prompt, ca la Partid. Voi încerca să le răspund unora dintre ei, ca unul care nu-i în niciun partid.
Deputatului PNL Diana Tuşa - domnia sa a afirmat că nu-i momentul să se discute despre un legislativ unicameral şi că, de fapt, "preferă să se discute despre altceva" - îi aduc la cunoştinţă că temele lansate de preşedintele României nu fac obiectul "preferinţei" unui deputat oarecare.
Deputatului PSD Cristian Rizea - domnia sa consideră că Traian Băsescu spune "o chestie stupidă" şi că legalizarea prostituţiei nu este soluţia la criza în care se află acum România - îi aduc la cunoştinţă că întreaga lume se află în criză, nu numai România, şi nu de anul acesta, ci de mult timp, de când Cain l-a ucis pe Abel şi s-a constatat că singurul lucru care nu are leac e "criza". În plus, îi recomand cu căldură lecturi temeinice pe tema "crizei" ("Criza spiritului", de Paul Valery, de pildă), astfel încât să iasă de sub imperiul taxării ca fiind stupid tot ceea ce domniei sale nu-i este util.
Pe deputatul PSD Ion Rotaru - domnia sa este foarte îngrijorat de viitorul "tineretului", în sensul că legalizarea prostituţiei şi a consumului de droguri încurajează un asemenea comportament - îl asigur că şi eu am o îngrijorare, dar privitoare la "prostituţia" şi "consumul de droguri" din politică, în sensul că, nefiind legalizate, bugetul ţării suferă. Dacă politicianul ar plăti direct proporţional cu cantitatea de "drog al puterii" pe care-l inhalează şi în somn, ar sta mai mult pe gânduri şi şi-ar reorganiza banii de buzunar.
Senatorului PNL Constantin Cibu - declaraţia domniei sale este: "Vin cu fel de fel de idei, care mai de care mai năstruşnice, pentru a abate atenţia de la adevăratele probleme ale românilor" - n-am nimic să-i spun, mă declar definitiv perplex în faţa celei mai "năstruşnice" figuri politice pe care a avut-o Brăila de la întemeierea Mitropoliei Proilaviei încoace.
Ar mai fi o grămadă de parlamentari de Brăila, slavă Partidului, dar mă opresc aici. Nu-l mai amintesc decât pe deputatul PSD Viorel Balcan, singurul care a avut o poziţie firească, chiar dacă punctul de vedere exprimat a fost diferit de cel al partidului pe care-l reprezintă. Viorel Balcan, în fond, n-a făcut altceva decât să gândească înainte de a deschide gura.
Când îi spui unui politician că vaca are două urechi şi el se repede la tine contrazicându-te că, de fapt, vaca are patru picioare, te cuprinde spaima. Dar trece şi asta, acelaşi politician îţi va spune că moartea nu există în chiar momentul în care-ţi dai duhul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro