Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Gena monografica

In ultimul sau volum de poeme, "Iambirul tarmului poetic", Gheorghe Lupascu pastreaza aceeasi turatie ideatica si conduita mistico-viscerala, acelasi morb bacovian ca si-n volumul precedent, "Vocatia osandei", insa tonul elegiac-extatic isi pierde din densitate, pompind astfel in venele poemului un expresionism intunecat, pe linia Franz Kafka-Georg Trakl. Se pare ca poetul si-a gasit nu doar vocea lirica, dar si o modalitate de a-si tine in friu vaditul vizionarism pentru a nu degenera intr-o descatusare de abstractiuni halucinante.
Fiind pe drumul maturitatii conceptuale, Gheorghe Lupascu incearca, cuprins de o aviditate cvasi-alchimica, sa topeasca TOTUL, cu o echilibrata dexteritate metaforica, in sfiriinda sa materie poetica. Si absolutizeaza cu o acuta constientizare a unei dialectici a utopicului: ''...Copacii cad/ In liberul arbitru/ Dar eu/ In transilvania absoluta ma imbarc/ In refrenul/ Sosirilor/Plecarilor/ Cind lucrurile cu mine/ In agonie se prabusesc/ Ca dupa ocuparea de catre barbari/ A Romei...''.
Eul poetic este cuprins de lehamite, brutalizat de nostalgii si revolta decantata intr-un vid existential, fata de un prezent angoasant: ''...Mi-i rau sa-ti spun/ Cum s-a urnit pamintul/ Mi-i rau sa-ti spun / Ca s-a iscat in mine/ Adinca pustiire din adincuri...''.
O stare de crepuscul mocneste si o combustie sensuala are loc in substratul textual, iar unele poeme au gena monografica post-industriala: ''...Lumea plinge/ Lumea nu plinge/ Lumea maninca piine/ Lumea nu maninca piine/ Umbrele/ Ca fantoma de la Elsinor/ Ni se intorc acuzatoare.../ Districtul si omul/ Lupul si mielul/ Se sfisie sub cupola/ Circului carnivor...''.
La nivel discursiv, poetul si-a insusit destul de bine calamburul nichitian: ''am fost inviind amindoi'', ''faraonica a mea nemoarte'' etc., iar fondul imagistic al volumului are evidente influente post-avangardiste: ''...Cind sufletul meu este/ cautat de piine/ Ma ascund infometat/ In mine/ Ca o fiara ucisa/ Cu-o momeala de paine...''.
"Iambirul tarmului poetic" are vina, forta discursiva, elocventa, sta bine la capitolul corpus conceptual, insa ceea ce-l agonizeaza pe alocuri este suflul retoric si manierist al unor poeme. Si cred ca autorul, pentru a se debarasa de aceste doua inconveniente, ar trebui sa arunce o privire foarte atenta asupra instinctivitatii unor importanti poeti ai tinerei si mult controversatei generatii milenariste.
Dar sa speram ca viitorul volum al poetului va fi mai ponderat retoric, nu pentru a placea, nu pentru a face un master class poetic sau pentru a scrie istorie, ci pentru a nu se autodevora textual.




Categorie articol: 

Comentarii