Mergi la conţinutul principal

Geamuri sparte la un apartament de tip familial de pe Calea Galaţi

un brăilean de 25 de ani, persoană fără adăpost şi cu antecedente penale, a distrus geamurile de la apartamentul “Andreas”, asta după ce s-a certat cu o persoană instituţionalizată acolo • inculpatul Ion Florin a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de distrugere

 

S-a luat la ceartă cu o persoană aflată într-un apartament de tip familial, apoi a aruncat cu pietre în geamurile locuinţei care aparţine Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brăila. Individul pus pe făcut rău este Ion Florin, de 25 de ani, persoană fără adăpost şi cu antecedente penale. Acesta a fost trimis în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila pentru infracţiunea de distrugere.

După cum se arată în rechizitoriului procurorului, la data de 14 august 2017, în jurul orei 13.00, un instructor de educaţie din cadrul DGASPC Brăila a sesizat faptul că persoane necunoscute au spart geamurile de la o fereastră a apartamentului de tip familial “Andreas”, de pe Calea Galaţi. S-a formulat o plângere penală pentru infracţiunea de distrugere. DGASPC s-a constituit parte civilă în cauză, mai ales că era vorba despre o sumă de bani necesară pentru înlocuirea a patru foi de geam termopan de la apartamentul de tip familial.

Cu ocazia cercetării la faţa locului, s-a stabilit faptul că geamurile de la balcon şi de la un dormitor prezentau urme de distrugere, fiind identificate şi mai multe fragmente de sticlă care au rezultat din săvârşirea faptei. Totodată, în zonă au fost identificate şi obiecte contondente folosite pentru spargerea geamurilor, fiind vorba despre pietre.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, în ziua de 14 august 2017, inculpatul Ion Florin se afla pe Calea Galaţi, în zona apartamentului de tip familial. Inculpatul a avut unele discuţii contradictorii cu un tânăr instituţionalizat în acel apartament. De supărare, Florin a luat apoi mai multe pietre de la sol şi le-a aruncat în fereastra de la dormitorşi cea de la balcon. Patru foi de geam au fost distruse. Inculpatul a recunoscut fapta comisă, însă nu a achitat prejudiciul cauzat în urma săvârşirii infracţiunii. Dosarul a ajuns la Judecătoria Brăila, magistraţii urmând să decidă pedeapsa pentru inculpat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro