Mergi la conţinutul principal

Gazdele au realizat cel mai bun joc din perioada pregatirilor

Fata de partidele anterioare, elevii lui Mihai Ciobanu au progresat la
toate capitolele, presingul in jumatatea adversa, actiunile in viteza
la originea carora a stat mai intotdeauna Plesa, precum si o buna
circulatie a balonului au fost atu-urile gazdelor in disputa cu
Dunarea.
Cu toate ca Danut Oprea, fostul atacant al Daciei Unirea si al
Otelului Galati, acum pe post de antrenor principal, a avut la
dispozitie un lot cu fotbalisti care au evoluat ani de zile in Liga a II-
a, galatenii au fost depasiti la toate capitolele de o formatie alcatuita
din jucatori care acum abia bat la portile afirmarii. Asta nu inseamna
insa ca brailenii au deja o formula ideala de echipa si ca nu mai au
nevoie de citeva implanturi. Luind insa in considerare doar partea
buna a lucrurilor, se poate spune ca brailenii au facut un joc bun.
Primele ocazii ale partidei au apartinut insa oaspetilor. In minutul 5
Birladeanu a trimis mingea razant cu bara transversala, iar la
jumatatea primei parti, Mitrea a iesit foarte bine la marginea careului
si a degajat cu capul mingea care se indrepta spre Munteanu,
virful de atac al galatenilor.
A doua parte a primei reprize a fost ceva mai bogata in faze de
poarta.
Gazdele au avut sansa de a deschide scorul in minutul 22, insa
Pinzaru, singur la 6 m de poarta a ezitat, dindu-i posibilitatea lui
Velescu sa inlature pericolul, si tot Pinzaru, doua minute mai tirziu,
nu a stiut sa gestioneze pasa ideala primita de la Plesa.
In minutul 26 CF Braila a deschis scorul in urma unei actiuni purtate
de cei doi atacanti. Neta a driblat un fundas advers pe partea
stinga, a centrat in careu si, din plonjon, Pinzaru a trimis mingea cu
capul, in stinga lui Dragoi, 1-0.
Dunarea a expediat primul sut spre poarta braileana abia in minutul
40, prin Munteanu si ar fi putut chiar sa egaleze doua minute mai
tirziu, cind Mitrea a iesit inoportun si Popescu a trimis balonul la o
palma de vinclul portii brailene.

Rotaru a marcat un gol de generic

Repriza a doua a inceput cu o sarja braileana, insa un-doiul dintre
Neta si Plesa nu a schimbat nimic pe tabela de marcaj.
In minutul 56, arbitrul de centru Daniel Deca l-a eliminat pe Velescu
pentru injurii, insa in loc sa arate punctul var, deoarece fundasul
galatean a oprit in mod intentionat mingea cu mina in suprafata de
pedeapsa, el a dictat doar lovitura libera de la 20 m. Rotaru a
sesizat o bresa in zidul galatenilor si l-a executat pe noul intrat in
poarta Dunarii, Posteuca.
Dragan ar fi putut sa reduca din diferenta in minutul 62, insa cu toate
ca a ramas singur cu Mitrea, portarul brailean a avut un reflex
extraordinar si a deviat balonul de pe cadrul portii.
Cu toate ca Mihai Ciobanu a efectuat numeroase schimbari in
aceasta parte a meciului, brailenii au fost cei care au dominat
teritorial si tactic pina la finalul jocului.
Gazdele ar fi putut majora scorul, insa la centrarea lui Bosoi, Coman a reluat slab spre poarta si Posteuca a scos mingea de la coltul lung. In replica, Dragan a incercat un voleu de la 10 m, dar Mitrea a fost din nou foarte atent si a inlaturat pericolul.
Cea mai mare situatie de gol a acestei reprize a apartinut tot
brailenilor. Bosoi a initiat o actiune pe partea dreapta, l-a vazut liber
in zona centrala pe Rosu, insa jucatorul brailean a sutat exact in
bratele portarului galatean.
CF Braila facut un joc bun, s-au vazut multe schimbari in atitudinea
jucatorilor, iar putinii spectatori care au venit la stadion au plecat
multumiti de aceasta data.

CF Braila: Mitrea - Bosoi, Olenic, Necoara, Rotaru - Plesa, Pascu,
Ilie, Negulescu - Neta, Pinzaru.
In repriza a doua au mai intrat Coman, Mindroasa, Rosu, V.
Nicolae, Panturu, Ciocianu, Cl. Bogos, St. Mitrewa, Balaban si
Moroianu.
Dunarea Galati: Dragoi - Velescu, Em. Cristian, Marin, Cristescu -
Mario, Cucu, Cioinac, Birladeanu - Popescu, Munteanu.
La galateni au mai evoluat Posteuca, Vlase, Bostan, Adamache,
Dragan, Majer, Turculet, Serban, Tudorie, Cuhulea, Alin Lungu si
Chiriac.
Arbitri: Daniel Deca - Marius Marchidanu si Marius Titirisca.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro