Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: Victoria Traian foarte aproape de promovarea în Liga a III-a

* campioana judeţului Brăila s-a imus cu 4-0  în partida tur cu  FC 2007 Gârceni

* cu un hat trick Marius Barbu a fost jucătorul meciului 

 

 

Deşi terenul a fost  îmbibat cu apă şi a plouat non-stop  încă de la ora

prânzului, Victoria Traian a facut o partidă perfectă şi a câştigat la scor, 4-0, partida tur cu FC 2007 Gârceni, din cadrul barajului de promovare  în Liga a III-a. Jucătorul care a fost decisiv pentru formaţia din Traian,  în play-off, Marius Barbu, a fost şi de această dată la  înălţime: el a realizat un hat trick. Iar cel de-al patrulea gol al echipei antrenate de Viorel Ciucaşu a fost Cristian Ciocan.  În urma acestui succes categoric Victoria Traian a luat o opţiune serioasă la accederea  în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării.

Cu alte detalii revenim  în ediţia de luni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro