Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: Vițel izbit de un camion, pe Șoseaua de Centură

* șoferul circula cu autotrenul , în zona Poligonului Vulpea, iar animalul lăsat nesupravegheat i-a ieșit în față * vițelul era și cu vaca, însă aceasta traversase deja șoseaua și astfel a scăpat * polițiștii l-au identificat pe proprietarul animalelor

 

 

Accident pe Șoseaua de Centură. Vițel izbit de un camion, în timp ce traversa șoseaua.

Șoferul unui TIR circula pe partea carosabilă, dinspre Râmnicu Sărat către Șoseaua Buzăului, însă după o curbă, în zona Poligonului Vulpea, s-a trezit cu animalul în față.

Vițelul era însoțit de vacă, însă aceasta reușise să traverseze șoseaua.

Animalele fuseseră lăsate nesupravegheate, iar polițiștii au efectuat cercetări, cu reprezentanții Direcției Sanitar - Veterinare, pentru identificarea proprietarului animalelor. S-a stabilit repede despre cine este vorba: un bărbat de 57 de ani, din Lacu Dulce.

Șoferul de Tir nu a suferit leziuni, însă în urma impactului au rezultat distrugeri ale autotrenului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro