Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO Romarta Nouă a început să scape de obscenităţi şi agresivitatea “colorată” a graffitiştilor

* asociaţia de proprietari din blocul unde se află imensul spaţiu comericial nu a mai suportat situaţia şi s-a apucat să şteargă “operele de artă” de pe vitrine * munca a fost asigurată de asociaţie, însă proprietarul magazinului a fost de acord să suporte costurile operaţiunii * urmează să fie şterse şi zidurile * vestea bună este că şi locul de joacă pentru copii, din apropiere, a fost reabilitat de Primărie * vestea proastă e că nu se iau măsuri pentru sancţionarea indivizilor puşi pe scandal şi stricăciuni care se adună seară de seară acolo

 

 

De ani de zile, pe zeci de metri pătraţi de geamuri şi ziduri, tinerii chinuiţi de talente au făcut din fostul complex comercial de lux Romarta Nouă un loc mereu comentat de către cine trecea prin zonă. Oripilaţi, oamenii erau şocaţi de expresiile scabroase şi obscenităţile care se întindeau cât ţine ceea ce cândva era mândria comerţului brăilean. Asta ca să nu mai punem la socoteală şi geamurile sparte, plinta şi treptele din marmură furate, precum şi mizeria de nedescris din interiorul complexului comercial. Incendiat şi devastat la revoluţie, şi apoi închiriat la preţuri descurajante, spaţiul a fost abandonat până la urmă, iar acum, pe miile de metri pătraţi, nu mai expune şi numai vinde nimeni. Mai mult, gangurile şi zonele mai dosnice ajunseseră toalete publice, iar printre ambalaje abandonate colcăiau şobolanii şi gândacii. Deci, ani de zile autorităţile locale şi administratorul spaţiilor comerciale s-au complăcut cu această carte de vizită dezonorantă pentru Brăila.

Spaţiile comerciale sunt tot închise, numai că, de ceva vreme, lucrurile s-au schimbat radical în bine, măcar la capitolul de imagine. “Nu mai puteam continua aşa!”, ne-a declarat inimoasa preşedintă a Asociaţiei de Proprietari nr. 18, Rodica Chiriţă, adăugând: “Nu ne-a ajutat nimeni cu un leu, însă am găsit înţelegere şi ne-am bucurat de colaborarea cu noua conducere de la METEX Brăila, care suportă contravaloarea lucrărilor efectuate de noi cu câteva persoane, plus materialele necesare spălării şi curăţirii geamurilor, a pereţilor din aluminiu precum şi curăţenia din interiorul fostelor magazine. Totul se ridică la 20 de milioane lei vechi. Chinul folosirii de chimicale - detergenţi, diluanţi toxici,şpacluri etc) a durat două săptămâni, iar, în plus, proiectoarele şi camerele video montate sperăm să-i descurajeze pe răufăcători. Din păcate, până acum niciunul nu a fost prins şi amendat… Menţionez că tuia din jardiniere e plantată pe banii asociaţiei. În continuare urmează alt chin: aducerea la lumină şi a zidurilor, pline de mizeriile făcute de aceiaşi autori”.

 

Locul de joacă din apropiere, şi el schimbat radical

 

De “n” ori acest spaţiu a fost devastat, distrus, incendiat şi tot de “n” ori reparat şi completat de către Primărie, prin Serviciul de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală din subordine. Dar, ca şi în cazul magazinului, nu s-a auzit ca vreunul dintre cei care, aproape seară de seară, până după miezul nopţii, se adunau aici pentru chefuri, scandal, înjurături etc - să fie prins şi amendat ori să suporte contravaloarea pagubelor pricinuite. O cameră video nu există aici, nimeni în uniformă nu trece prin zonă, iar desfiinţarea băncilor - propunere făcută de asociaţia de proprietari -, nu este acceptată de Primărie. Lucru oarecum firesc, doarece în mod normal ar trebui să prevaleze un comportament civilizat pe domeniul public, păstrându-se dotările edilitare. Uşor de spus, numai că bunul simţ, ordinea şi disciplina, necesită de multe ori şi măsuri coercitive. Mai ales că amintitul loc de joacă pentru copii este acum dotat şi suplimentat numai cu lucruri absolut noi şi cu un design plăcut!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro