Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: PNL-IȘTII ȘI-AU LANSAT LA BRĂILA CANDIDAȚII LA ALEGERILE EUROPARLAMENTARE

* Rareș Bogdan (candidatul de pe prima poziție pe lista PNL la Alegerile Europarlamentare) s-a aflat astăzi în vizită la Brăila, alături de președintele partidului Ludovic Orban, europarlamentarul Cristian Bușoi și vicepreședintele Gigel Știrbu* după o vizită prin oraș urmată de o conferință de presă, liberalii de la Centru s-au întâlnit cu activul de partid și simpatizanții din Brăila la Regal Events Ballroom, la ora 17:30, când a avut loc lansarea candidaților

 

Zi plină pentru liberalii brăileni. Aceștia și-au lansat, astăzi, la Brăila, candidații la Alegerile Europarlamentare, în prezența a sute de membri și simpatizanți. Rareș Bogdan, cel care ocupă prima poziție pe lista PNL la alegerile pentru Parlamentul European, președintele liberalilor Ludovic Orban, europarlamentarul Cristian Bușoi (de asemenea candidat), dar și vicepreședintele partidului Gigel Știrbu, au vizitat cu această ocazie Brăila și au încercat să îi convingă pe brăileni să vină la vot pe 26 mai și să pună ștampila pe lista partidului lor. Aceștia au făcut o plimbare prin oraș alături de președintele PNL Brăila Alexandru Dănăilă, au participat la o conferință de presă, iar la ora 17:30 s-au întâlnit cu membrii și simpatizanții partidului la Regal Events Ballroom (fostul club Progresul), unde și-au prezentat planurile pentru Parlamentul European și nu numai.

Precizăm că discursurile liderilor de la centru au avut în prim-plan Brăila, fie prin proiecte care vizează județul nostru, fie prin simple analize legate de starea orașului, comparativ cu altele din țară, conduse de administrații PNL, dar și critici aduse actualei guvernări, precum și semnale de alarmă privind menținerea României în Uniunea Europeană. Primul care a luat cuvântul a fost Cristian Bușoi, care ulterior a plecat fiind invitat la o emisiune televizată, urmat de consilierul municipal Adrian Tabarac (de asemenea candidat), deputatul Antoneta Ioniță, consilierul județean Florin Cîrligea, deputatul Vasile Varga, președintele PNL Brăila Alexandru Dănăilă, vicepreședintele partidului Gigel Știrbu, iar la final Rareș Bogdan și Ludovic Orban. Evenimentul s-a încheiat cu ropote de aplauze, o baie de mulțime și ședințe foto cu membrii și simpatizanții.

Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro