Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO Consilierul local Lucian Căprariu și-a lansat un partid «numai pentru Brăila»

* consilierul municipal independent, Lucian Căprariu este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Brăila Nouă, a cărei lansare a avut loc, astăzi, 1 iunie, la ora 11:00, în Sala ”Lyra” * acesta susține că decizia de a înființa un partid pe plan local i-a venit după experiența în administrație, dezamăgit de modul în care actualii lideri locali înțeleg să rezolve problemele urbei ”cu viteza melcului” * Căprariu a afirmat că Brăila Nouă nu este un partid alternativă, ci o soluție pentru Brăila, spre deosebire de actualele puteri politice active și la nivel național

 

Un nou partid și-a făcut apariția, astăzi, 1 iunie, la Brăila sub bagheta consilierului municipal independent Lucian Căprariu. Este vorba despre lansarea Partidului Brăila Nouă, ce a avut loc la ora 11:00, în Sala ”Lyra”, în prezența a aproximativ 50 de simpatizanți și curioși. Căprariu, unul dintre membrii fondatori, a explicat că Brăila Nouă este un partid independent, în sensul că nu are niciun lider la centru și își focalizează toată energia pe plan local. Acesta a afirmat că i-a venit ideea de a înființa un partid după experiența căpătată în administrația locală, unde a înțeles că societatea civilă nu este privită ca un colaborator de către liderii urbei, ci mai degrabă ca un opozant. Din acest motiv, dar și nemulțumit de cât de lent și anevoios decurge dezvoltarea orașului nostru sub deciziile actualilor lideri locali, Căprariu a afirmat că a luat decizia de a intra activ pe scena politică prin intermediul Brăila Nouă, dar nu ca o alternativă la partidele existente, ci ca o ”soluție pentru locuitorii acestui oraș”.

Căprariu a vorbit, printre altele, despre necesitatea dezvoltării urbei prin forțe proprii și prin atragerea de fonduri europene, fără a mai ”aștepta cu mâna întinsă” la ajutorul venit de la Centru, așa cum s-au obișnuit actualii lideri locali. Despre necesitatea pregătirii copiilor și tinerilor pentru profesii de viitor, dar și despre împinsul lucrurilor către dezvoltarea zonei Brăila - Galați alături de câțiva gălățeni care urmează să vină cu un proiect similar, după cum a ținut să adauge acesta.

”Trebuie să ne organizăm în așa fel încât să devenim relevanți. Din păcate, astăzi în România și aici la noi în Brăila nu se mai poate să acționezi numai pe cale civică. Să propui administrației locale proiecte și să intri în parteneriate care cu adevărat să schimbe fața orașului. Pentru că ne lovim de o abordare obtuză. (...) Actuala abordare politică și-a arătat de mult limitele în România. De mult au încetat partidele să mai fie acele forțe care ne duc înainte. Ne-am lămurit că ce propun ei nu se realizează și nici măcar nu propun lucruri deosebite. Politicienii care au ajuns la conducere pe plan local așteaptă validări, decizii, proiecte, bunăvoință - iluzoriu -, de la Centru. Noi vrem să promovăm localismul, nu centralismul”, a afirmat Căprariu, cu precizarea că se poate urma oricând exemplul administrațiilor din orașele care au reușit să se dezvolte pe cont propriu din România, fără să mai aștepte la ajutorul venit de la București.

Căprariu  a mai adăugat că partidul a luat ființă oficial pe 21 martie și de atunci s-a lucrat la un program politic alături de ceilalți 5 membri fondatori, cu precizarea că proiectul va cunoaște îmbunătățiri pe măsură ce alți membri vor contribui cu idei.

Alături de Căprariu, la lansare au luat cuvântul și 3 dintre membrii fondatori: Ovidiu Iosif, Dănuț Vasiliu și Laurențiu Dan, însă și alți simpatizanți din sală, întâlnirea transformându-se în cele din urmă într-un dialog liber.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro