Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: Accident mortal la benzinăria de la intrarea în Stațiunea Lacu Sărat

Un bărbat a murit în urmă cu scurt timp după ce a fost acroșat de un autoturism în timp ce traversa neregulamentar drumul european 574, în dreptul benzinăriei de la intrarea în Lacu Sărat. Șoferul a fost testat cu alcooltestul iar rezultatul e negativ.


UPDATE ORA 23.25. Mașina de la Medicină Legală a ridicat cadavrul victimei de la fața locului. Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului. După gravitatea leziunilor, multiple fracturi deschise la nivelul picioarelor și al mâinilor, precum și la nivelul capului și al toracelui, victima nu a avut nicio șansă.

UPDATE ORA 23.15. Un martor, instructor auto din Brăila, povestește că a văzut cum victima a fost aruncată la o distanță de 10 metri și că șoferul n-a avut timp să frâneze. Șoferul, un bărbat de 39 de ani, din Zăvoaia, a fost testat cu alcoolscopul iar rezultatul este negativ. Se pare că victima consumase alcool.

”Nu l-am văzut, mi-a sărit în față, m-am speriat foarte tare, dacă l-am zărit la doi metri e mult... Nu știu de unde a apărut. Nu aveam viteză mare, dar nu l-am văzut!”, este prima declarație a șoferului.

CITEȘTE ȘI: ACCIDENT CU TREI RĂNIȚI PE DRUMUL MĂRII

UPDATE ORA 23.00. Bărbatul de 57 de ani nu a avut nicio șansă. Poliția face anchetă la fața locului.

UPDATE ORA 22.45. Victima a decedat. La fața locului, câteva obiecte personale ale acesteia, mașina cu partea din față bușită și martori îngroziți.

Șoferul are 39 de ani, este din Zăvoaia și conducea un autoturism cu numere de Tulcea. Victima, de 57 de ani, din municipiul Brăila, traversa drumul în fugă și fără să se asigure. Două ambulanțe au plecat spre locul accidentului. 

FOTO: ANDREEA ICONARU

 


 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro