Mergi la conţinutul principal

GAL-urile «Câmpia Brăilei» şi «Terasa Brăilei» au intrat la finanţare!

Conform Raportului de Evaluare a Strategiilor de Dezvoltare Locală, publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cele două Grupuri de Acţiune Locală sunt eligibile şi au obţinut punctajul necesar pentru a primi finanţare, am aflat, ieri, de la Cosmin Răzmeriţă, preşedintele GAL-urilor "Câmpia Brăilei" şi "Terasa Brăilei".
Astfel, Strategiile de Dezvoltare pentru cele două zone au fost evaluate şi finanţate, urmând etapa de implementare a acestor Strategii în sensul finanţării proiectelor de interes local.
"După semnarea Contractelor de Finanţare, urmează etapa de elaborare a Ghidurilor de Finanţare pentru fiecare submăsură şi apoi deschiderea de sesiuni de finanţare de proiecte. Vor putea beneficia de finanţări prin GAL, agenţii economici care au sediul social într-una din comunele componente. Finanţările vor fi atât pentru domeniul agricol cât şi pentru non-agricol", ne-a declarat Răzmeriţă.
Sursa citată a subliniat că o măsură specială va fi constituirea de forme asociative pe teritoriul GAL - ului. Astfel, cei interesaţi vor beneficia de finanţare pentru elaborarea de studii de impact pe diverse domenii şi apoi înfiinţarea efectivă a Asociaţiilor sau Fundaţiilor. "Se pot constitui Asociaţii ale Crescătorilor de Animale, Asociaţii de legumicultori, Organizaţii de udători, Asociaţii ale minorităţilor şi ale persoanelor defavorizate etc, cu scopul de a le reprezenta interesele şi de a beneficia în continuare de fonduri europene nerambursabile", a punctat preşedintele celor două GAL-uri.
Autorităţile Locale vor fi eligibile pentru o gamă largă de investiţii, de la parcuri, locuri de joacă pentru copii, amenajarea de trotuare, amenajarea centrelor civice, modernizarea curţilor şcolilor şi a grădiniţelor, extinderea reţelelor de electrificare, până la achiziţia de utlilaje pentru serviciile de situaţii de urgenţă.
"GAL - urile vor beneficia şi de cheltuieli de organizare şi funcţionare, cu ajutorul cărora vor fi susţinute salariile angajaţilor care se vor ocupa cu implementarea şi monitorizarea strategiei şi acţiunile de mediatizare a proiectului şi a oportunităţilor de finanţare.
Implementarea Strategiilor ar trebui realizată până în anul 2023, dar sperăm ca în maxim 4 ani de zile să avem un grad de absorbţie de peste 95% şi să închidem implementarea strategiilor", a mai declarat Cosmin Răzmeriţă.
Demn de menţionat este că vorbim de milioane de euro numai pentru infrastructura din mediul rural şi consolidarea capacităţii IMM-urilor şi a ONG-urilor de a se dezvolta. De altfel, este pentru prima dată când UE centralizează nevoile reale ale oamenilor: şcoli, spitale, locuinţe, locuri de muncă, protecţie socială sustenabilă, drumuri, canalizare.
GAL "Câmpia Brăilei" are în componenţă comunele Viziru, Unirea, Bordei Verde şi Zăvoaia, cu o populaţie de 14.111 locuitori şi o suprafaţă de 348,94 kmp, iar GAL "Terasa Brăilei" este alcătuită din comunele: Traian, Movila Miresii, Gemenele, Tudor Vladimirescu, Romanu şi Cazasu, cu o populaţie de 16.037 de locuitori şi o suprafaţă de 472,02 kmp.
"E pentru prima dată când ne întreabă şi pe noi cineva de ce avem nevoie. E extraordinar! Noi vrem centru social pentru vârstnici, că avem pentru copii, vrem extinderea celor două grădiniţe, extinderea şcolii, iar cetăţenii, investitorii vor o fermă pentru animalele din comună... Noi avem o strategie locală şi deja lucrăm împreună cu membrii GAL-ului la alinierea tuturor cerinţelor comunităţii, astfel încât să ne dezvoltăm, să lăsăm ceva bun în urma noastră. E important că ni se dau bani pentru ceea ce vrem cu adevărat", declara Dumitru Panţuru, primarul localităţii Movila Miresii, după ce în februarie s-au format legal cele două GAL-uri (Grupuri Locale de Lucru).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro