Mergi la conţinutul principal

Gafa lui Muşat a decis soarta partidei

Formaţia din Însurăţei a pierdut vinerea trecută pe teren propriu în faţa Politehnicii Galaţi şi şi-a diminuat considerabil şansele de a se menţine în acest eşalon.

Practic soarta partidei s-a stabilit încă din minutul 2, când Muşat a greşit copilăreşte şi Francis a marcat unicul gol al întâlnirii.

Condusă încă din startul întâlnirii, Viitorul Însurăţei şi-a revenit totuşi spre mijlocul primului act, a dominat ostilităţile până la pauză dar nu şi-a trecut în cont decât trei ratări. În minutul 18, Băndărică, din poziţie centrală, a şutat pe lângă vinclul porţii advrese şi tot el a trimis mingea în bară după o pasă foarte bună a lui Harabagiu. Ultima ocazie a elevilor lui Ionel Iuga s-a derulat cu cinci minute înainte de pauză şi l-a a vut în prim plan pe Huţu, care şi-a depăşit adversarul direct, dar a şutat în plasa laterală.

Baicu a rămas singur cu portarul gălăţean şi a ratat ultima şansă de a restabili egalitatea în minutul 56, după care iniţiativa a trecut în tabăra adversă.

Politehnica a irosit la rândul ei trei situaţii de gol, într-una dintre situaţii mingea a lovit bara şi întâlnirea s-a încheiat cu victoria oaspeţilor.

În urma acestui insucces, Viitorul Însurăţei nu mai are decât un singur punct avans faţă de principala sa contracandidată la retrogradare, CSM Medgidia, formaţie care a câştigat trei puncte la "masa verde" în această rundă pentru ca echipa pe care trebuia să o întâlnească, Inter-Gaz, a fost eliminată din campionat pentru două neprogramări.

Viitorul: Tudor - Cheleş (min. 65: Moroianu), Muşat, Paraschiv, Cotigă - Baicu, Vioreanu, Bratu (min. 25: Huţu), Băndărică - Harabagiu, Ciocianu (min. 46: V. Alexandru).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro